Echipa Știință și Tehnică a TVR, ai cărei reporteri speciali vor fi Dumitru Prunariu și Alexandru Mironov, a decolat spre America, de unde va transmite în direct eclipsa din data de 21 august. De asemenea, reprezentanții TVR vor lua legatura cu oameni de știință de origine română care lucrează la companii high-tech, inclusiv la NASA.
Legat de eclipsa de Soare din 21 august, pe Internet au început, ca de obicei, să circule tot felul de teorii ale conspirației despre acest fenomen astronomic.
Teoriile sunt alimentate chiar de anumiți experți, oameni de știință sau teologi și nu este neapărat o născocire a unor bloguri obscure, pline de senzațional.
Mai mulți cercetători americani spun că pe 21 august, temuta planetă Nibiru, s-ar putea apropia în mod considerabil de planeta noastră.
Cercetătorii precum Carl Sagan ma cred şi că Marea Eclipsă Americană – eclipsa totală a soarelui care va lăsa o mare parte din Statele Unite în beznă – nu este altceva decât „vestitorul” iminentei ciocniri dintre Nibiru şi Pământ.
Ce e cu isteria Nibiru?
Planeta Nibiru, cea care aduce Apocalipsa, s-ar afla în spatele planetei Neptun, iar cecetătorii o caută cu un telescop uriaș. Această planetă a fost pomenită în vechiul Sumer cu 5.000 de ani înainte de Hristos, iar unul dintre teoriticienii care a scris chiar o carte despre această temă a fost omul de știință Carl Sagan.
Astronomii au realizat telescoape uriașe și infrastructuri incredibile pe vârfuri de munte (observatoare astronomice în deșerturi și munți înalți) cu scopul de a găsi viață extraterestră și de a depista dacă planeta X există sau nu. De-a lungul anilor, astronomii au observat o serie de fenomene ciudate pe cer, ceea ce le-ar indica prezența unei astfel de mega-planete la marginea sistemului nostru solar.
Astronomul Kevin Luhman de la Universitatea Penn State susține că există prea mult spațiu necunoscut în sistemul nostru solar, spațiu în care s-ar putea „adăposti” fără nicio problemă o planetă uriașă precum Nibiru. NASA a lansat telescopul spațial WISE, capabil să detecteze raze infraroșii, tehnologie cu care oamenii de știință au descoperit o serie de exoplanete (planete aflate în afara sistemului nostru solar).