Pasionații plimbărilor cu bicicleta, invitați în weekend să pedaleze de la Timișoara la Szeged și retur.
Asociaţia Bastion-Varbastya şi Clubul Velocitas organizează între 25 și 26 mai 2024 a treia ediție a turului ciclist „Bartok”, pe ruta Timişoara (România) – Szeged (Ungaria). Amatori sau profesioniști, iubitorii de ciclism sunt invitați să pedaleze peste 240 de kilometri.
„De obicei, noi organizăm turul ciclist în luna iunie, însă anul acesta este unul electoral așa că nu am vrut să perturbăm alegerile de la începutul lunii următoare. Anul acesta, traseul dus-întors este identic – Timișoara – Triplex Confinium – Szeged și asta pentru că frontiera româno-maghiară va fi deschisă cu ocazia sărbătorii Triplex care celebrează buna colaborare între România, Ungaria și Serbia. Nu ni s-a solicitat niciun aviz special; frontiera este deschisă pentru toată lumea în 25 și 26 mai. Chiar dacă luna mai este mai ploioasă decât celelalte de primăvară, nu ne este teamă.”, a declarat consulul Ungariei la Timișoara, Peter Tamas, președintele Asociației Bastionul-Varbastya.
Evenimentul își propune să promoveze mișcarea pentru sănătate, dar și să fie un element de lobby pentru mai multe investiții majore în infrastructură precum piste de biciclete de la Timişoara la Vama Cenad, un pod nou peste Mureș, între România și Ungaria, și deschiderea permanentă a punctului de trecere a frontierei de la Triplex (Beba Veche- Kübekháza).
„Nu știu cât am contribuit noi, dar ne bucură că tocmai temele noastre promovate au fost discutat de miniștrii Sorin Grindeanu și Péter Szijjártó. Și iată că unele sunt pe cale de aplicare, cum e deschiderea frontierei de la Beba Veche. Noi vom promova în continuare realizarea de investiții în infrastructură.”, a mai spus Peter Tamas.
Plecarea în turul ciclist va avea loc sâmbătă, 25 mai, la ora 10.00, din Piața Unirii din Timișoara. Bicicliștii vor merge pe următorul traseu: Sânandrei, Carani, Variaș, Periam (unde se va face o pauză), Sânpetru Mare, Sânnicolau Mare, Comloșul Mare și frontiera Triplex Confinium (105 kilometri).
După trecerea frontierei, bicicliștii continuă pedalarea până în localitatea Kübekháza, unde se va face o oprire mai lungă. Distanța între Kubekhaza și Szeged este de 17 kilometri. Sosirea are loc într-un camping de pe malul Tisei, în jurul orei 16.00, unde organizatorii au pregătit o masă și concert cu Vincze Annamaria.
Înnoptarea la Szeged se face pe cont propriu.
Duminică, 25 mai, la ora 10.00 se va porni din Szeged spre Kübekháza, se va trece din nou frontiera Triplex Confinium, iar apoi se urmează același traseu: Comloșul Mare, Sânnicolau Mare, Periam, Variaș, Carani și Sânandrei. Sosirea este programată la Dumbrăvița, în fața bisericii romano-catolice.
„Vom aveam mai multe puncte pe traseu de unde se poate bea apă și mânca o gustare. Vom face pauză la Periam, nu la Sânnicolau Mare, ca anii trecuți. Este și mai ușor pentru bicicliști. La Kübekháza va fi o oprire mai lungă, ne adunăm, mâncăm, bem, acolo ne preia poliția din Ungaria și ne conduce până la Szeged. La Szeged sunt Zilele orașului, sunt evenimente culturale și gastronomice chiar pe malul Tisei și cred că va fi foarte interesant. Mulți sunt speriați că e un drum prea lung. Dar putem ajuta cu microbuze, în caz că cineva nu mai poate pedala, avem alături motocicliștii din secuime care ne ajută în trafic. E important însă ca cei care vin să fie bine echipați, cu cască, mănuși, lichide, cremă împotriva soarelui, ciocolată. Trebuie și puțin antrenament pentru acest tur.”, a adăugat Peter Tamas.
Anul acesta, tura ciclistă „Bartok” este rezervată și profesioniștilor (etapele Timișoara-Beba Veche și Beba Veche Sânandrei). Aceștia vor fi cronometrați, iar primii trei clasați la masculin și feminim vor fi premiați.
Înscrierile se pot face pe site-ul raceday.ro. Nu se percepe taxă de participare. Evenimentul este susținut de Consiliul Județean Timiș, Primăria Timișoara și Primăria Szeged.