Weekendul trecut, Dumbrăvița și Timișoara a fost punctul de întâlnire pentru iubitorii de volei din întreaga țară. Turneul național de volei mixt, o premieră pentru localitatea periurbană, a adus la start echipe din mai multe orașe, transformând terenurile de joc într-un adevărat spectacol sportiv.
Meciurile s-au desfășurat în Sala Polivalentă Dumbrăvița, dar și în săli conexe din Timișoara: Sala Sport Liceu Energetic, Sala Liceu Arte Plastice și Sala de Sport UVT „Oituz”. Atmosfera a fost specifică unor competiții chiar de nivel mare, cu schimburi spectaculoase, determinare și fair-play la fiecare punct disputat.
Cu sprijinul Primăriei Dumbrăvița, Universității de Vest din Timișoara, alături de partenerii Profi, Timișoreana, JCI, Liceul Energetic și Liceul de Arte Plastice, turneul a demonstrat că sportul aduce oamenii împreună, inspiră și creează o comunitate mai unită.
După meciuri intense, rezultatele au condus la următoarea configurație a podiumului competiției:
Locul 1 – Echipa IUREȘ (Târgu-Mu reș)
Peterlician Flavia, Alex Gabriel, Mareș Bogdan, Clapa Alexandru, Bircea Mihai, Brătoveanu Mircea, Ghimciuc Maria, Petrișor Dragoș
Locul 2 – Echipa LUMINA ȘI PRIETENII (Timișoara)
Paul Suiugan, Gurban Claudiu, Svaia Bianca, Roger Wasuna, Cristian Anton, Teo Ifrim, Cristina Șerban, Lavinia Laudat
Locul 3 – Echipa SMASHERS (Ocna Mureș )
Natan Savan, Leahu Nectarie, Leahu Gabriel, Seicean Sergiu, Holca Alex, Martin Andreea, Katana Casiana
Toate echipele participante merită pe deplin felicitări pentru efortul depus și energia incredibilă dovedită.
INFORMATII:
Facebook: https://www.facebook.com/mons.events.tm/
Instagram: https://www.instagram.com/mons.events/
_