Turism internațional pe râul Timiș cu mijloace ecologice

262

Asociația pentru Dezvoltarea și Promovarea Turismului Timiș (APDT) a pornit cu un an în urmă un ambițios program de revitalizare a cursului râului Timiș ce este o adevărată coloană vertebrală a întregului Banat. Tocmai pentru a întări acest caracter, în demers au fost invitați și parteneri din Serbia, unde, de asemenea, Timișul străbate o lungă porțiune prin pustă, până își pierde apele în Dunăre.

Potențialul turistic al acestui curs de apă este imens și doar în mică măsură folosit acum. De la simple plimbări pe maluri cu bicicletele ori pe jos, până la sporturi nautice cu schifuri, caiace ori canoe, totul este posibil. Bălțile, lacurile și satele pitorești abia așteaptă să fie descoperite. Autoritățile locale și turistice din orașul Pancevo s-au arătat interesate de a deveni partenerii nostri și au intrat în asociere.

Primele rezultate au și fost deja anunțate. În aceste zile se perfectează achiziționarea unor număr de ambarcațiuni și vehicule ce vor ajuta acest turism încă incipient. APDT a cumpărat deja cu fondurile europene accesate un număr de 30 de biciclete și 12 canoe ce vor fi folosite în mod gratuit de cei ce doresc să facă mișcare pe Timiș.

În plus, și o navă de tip catamaran cu propulsie electrică va fi disponibilă tot în cadrul proiectului pentru grupuri ce vor să viziteze lacul Surduc. Cum zona lacului este în aria din jurul Timișului este locul cel mai potrivit de a folosi catamaranul. Acesta, din motive evidente, nu poate naviga pe râu unde apa nu are o adâncime constantă pe tot parcursul.

Asociația are în vedere în viitorul foarte apropiat și achiziționarea de mobilier de exterior pentru a realiza locuri de popas cu băncuțe, mese și panouri cu informații utile amplasate pe malurile Timișului. Un prim traseu deja studiat este de a porni cu bărcile de la Urseni până la Șag. Dar, evident, multe alte trasee vor mai putea fi folosite.

Toate aceste echipamente și în același număr au fost achiziționate și de partenerii sârbi pentru porțiunea lor de râu. De menționat că porțiunea din țara vecină are o întreagă salbă de lacuri ce însoțesc cursul apei. Acolo sunt nu mai puțin de cinci locuri special amenajate pentru studiul păsărilor de apă.

„ECO Timiș își imaginează râul Timiș ca pe o coloană vertebrală a Banatului, îl promovează ca produs turistic, încercând să-l lege de obiectivele turistice în zona sa, atât în partea românească cât și cea sârbă. Vor avea loc mai multe activități din primăvară. Canoele, bicicletele și catamaranul vor fi puse la dispoziția turiștilor gratuit, prin intermediul ONG-urilor și autorităților locale. În ceea ce privește canoele, încercăm o colaborare cu primăriile din Moșnița și Șag. Există deschidere. Catamaranul urmează foarte probabil să fie pus pe Lacul Surduc. Are motor electric, deci poate fi folosit acolo”, a explicat stadiul proiectului Delia Barbu, directorul APDT Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.