Tun de jumătate de milion de euro în vestul țării! Video

1524

În această dimineaţă, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații a Criminalității Economice Arad, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din Poliţia Română, au depistat un autotren încărcat cu 600 de baxuri țigări, susceptibile a proveni din contrabandă. Conducătorul auto a fost reţinut.

La data de 20 octombrie a.c., polițiștii au depistat, pe D.N. 79, un autotren cu semiremorcă, staționat într-o parcare. În urma controlului încărcăturii autotrenului, polițiștii au descoperit 600 de baxuri, care conțineau 6.000.000 de țigarete netimbrate.

În cauză, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au desfăşurat investigaţii, în perioada februarie – octombrie a.c.. ţigările urmau a fi comercializate în partea de vest a ţării.

Şoferul autotrenului, cetățean sârb, de 38 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Tribunalului Arad cu propunere de arestare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Cantitatea de țigarete, în valoare de aproximativ 3.000.000 de lei, precum și mijlocul de transport au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor.

În acţiuni au fost angrenaţi şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.