Trist! România poate hrăni 80 de milioane de oameni, dar importă alimente de miliarde de euro!

230

O realitate tristă! Deși România are potențial pentru a hrăni peste 80 de milioane de oameni, a importat mâncare de 3,2 miliarde de euro în prima jumătate a anului, în condițiile în care 2017 este unul dintre cei mai buni ani agricoli. Valoarea produselor cumpărate de peste hotare este dublă faţă de cea din primul semestru din 2008, un alt an în care consumul era la cote-record.

Diferenţa dintre mărfurile vândute străinilor şi ce găsim în magazine a trecut de 1 miliard de euro în primele şase luni din an. Datele Ministerului Agriculturii arată că doar în perioada ianuarie-aprilie am adus din import alimente ce puteau fi produse şi la noi.

Din 2008 şi până acum, importurile de alimente au tot urcat.

Punem în farfurie carne de porc şi preparate – produse cu o valoare de 109 milioane de euro. Sunt alimente ce domină, de altfel, topul importurilor.

Nici biscuiţii pe care îi aşezăm lângă o cafea dimineaţă nu sunt produşi la noi. Cumpăram produse de patiserie de 84 de milioane de euro.

Şi asta în ciuda recoltelor tot mai bune de cereale.

Exportăm grâu şi porumb, apoi importăm materii finite. Spre exemplu, pastele pe care le mâncăm de obicei sunt produse în Italia. Doar în primele patru luni din an am adus din import aproape 20 de mii de tone de preparate alimentare.

Cifrele confirmă realitatea dură a agriculturii autohtone – deşi consumul creşte cu 8%, producătorii noştri nu reuşesc să asigure cantităţi suficiente de alimente pentru a acoperi cererea de-a lungul unui an.

„Marfă românească este în sezon, acum există, noi avem probleme, livrările noastre sunt reduse din cauza importurilor masive, a fost un an anterior cu producţii foarte mari în Europa, a fost marfă multă în stoc până în iunie-iulie, ceapa, morcovul pe care trebuia sa le vindem în iunie, iată, e jumatatea lui august şi vindem marfa ce trebuie în iunie, ceapa a ajuns puţin la supracoacere”, spune fermierul Daniel Ciuhureanu.

Pentru că depindem mult de importuri, orice mişcare de pe pieţele externe se traduce automat în scumpiri la raft. Practic, alimentăm afacerile fermierilor străini.

„Încrederea consumatorilor – mare, vor să consume, consumă și speră să consume mai mult. Presiunile asupa inflației le vedem în principal pe partea prețurilor volatile ale alimentelor. Rata inflației în decembrie 2017 va fi 2,9%, valoarea este situată peste țintă. Se constată o creștere a costurilor de producție, șocuri temporare de ofertă la nivelul unor fructe meridionale”, atrăgea atenția guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Singurul an în care exporturile au depăşit importurile a fost 2015, pe fondul vânzărilor bune de cereale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.