Românii care obişnuiesc să călătorească cu trenul primesc o veste bună de la CFR. Tarifele pentru toate categoriile de bilete sunt mai ieftine din ianuarie 2017. Scăderea preţurilor nu este una de anvergură, vorbind numai de 1% şi asta pentru că de anul acesta TVA se reduce de la 20 la 19%.
Potrivit site-ului CFR Călători, tarifele au fost recalculate în funcţie de noua TVA şi s-au calculat pe kilometru parcurs.
Veştile bune nu se opresc aici. Cei care încă doresc să meargă la munte şi vor folosi trenul au, aproape toată iarna, tarife speciale.
Reducerile se aplică la trenurile zăpezii, cele care fac legătura dintre marile oraşe şi staţiunile turistice de iarnă. Timişorenii beneficiază de preţuri speciale pe ruta Timişoara – Vatra Dornei. Astfel, în loc de peste 100 de lei cât costă în mod normal un bilet, prin programul CFR pasagerii vor achita doar 76 de lei.
Tarifele speciale se aplică astfel:
• 25% de luni până joi, pentru călătoriile pe rută directă, la clasa a 2-a, cu trenurile InterRegio care au ca punct de plecare/destinație una din staţiunile montane de pe ruta Sinaia-Brașov sau din Vatra Dornei, Vatra Dornei Băi hc, Petroșani și Piatra Neamț.
• 25% în zilele de vineri, sâmbătă, duminică și sărbători legale, pentru călătoriile pe rută directă, la clasa a 2-a, cu punct de sosire/plecare în/din stația Petroșani cu trenurile IR 1728 și IR 1729 Caracal-Târgu Jiu-Petroșani și retur.
• 31% – 56% zilnic, pentru călătoriile la clasa a 2-a cu trenurile InterRegio care circulă pe Valea Prahovei pe rute între Sinaia – Brașov și retur, prin extinderea ofertei „Reduceri de weekend pe Valea Prahovei”.