Călătorii care vin cu trenul de la Iași la Timișoara vor ajunge, din nou, cu întârziere. Garnitura staționează în Călărași Turda pentru că traseul îi este blocat de un alt tren a cărui locomotivă s-a stricat.
Locomotiva cu probleme este a trenului regional 3080. Aceasta s-a sricat între stațiile Călărași Turda – Războieni, pe raza CFR Cluj. „Trenul R 3080, care circulă în relația Cluj Napoca – Teiuș, a anunțat locomotivă defectă, la ora 9.25. Urmează să-și reia circulația cu o locomotivă de ajutor, îndrumată din stația Războieni. Deranjamentul tehnic înregistrat la locomotiva trenului R 3080 afectează și circulația trenului IR 1837 ( Iași – Timisoara) oprit în Călărași Turda, până la plecarea trenului R 3080”, a transmis CFR SA.
Trenul de Timișoara a plecat din Iași, joi seara, la ora 18:30, și ar trebui să ajungă în orașul de pe Bega puțin după ora 11.
Update: Trenul Iași – Timișoara are întârziere de peste 80 de minute
Trenul R1837 a plecat din stația unde staționa din cauza defecțiunii celeilate garnituri. Potrivit reprezentanților CFR SA, trenul spre Timișoara are până acum o întârziare de 83 de minut e.
oricum il scot useristii de tot din circulatie fara nici un motiv din 20 august