UPDATE. Tren de călători blocat, după ce un marfar a lovit un camion. Circulația feroviară în zonă, reluată

250

Un tren de marfă a lovit, luni după-masa, un camion, la trecere peste calea ferată. Incidnetul s-a petrecut în Arad și nu a fost soldat cu victime. Totuși, din cauza accidentului, un alt tren de pasageri a rămas blocat în gara Ilteu.

”Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit pe Magistrala 200, la kilometrul feroviar 505 + 500 de metri, între staţiile Săvârşin şi Ilteu, judeţul Arad, acolo unde un tren marfar, care circulă pe relaţia Curtici – Ploieşti Nord, a surprins şi lovit un autocamion la trecerea la nivel cu calea ferată. În urma impactului, prima osie a primul vagon a deraiat, însă nu au rezultat victime”, anunță autoritățile.

Din această cauză, un tren de călători care circulă pe relaţia Simeria – Arad a rămas în staţia Ilteu, ia călătorii au fost transportați cu autocare.
„Pentru menținerea continuității traficului feroviar de călători între Simeria și Arad, trenurile IR 1676 și 75-2 au fost cuplate și redirecționate pe ruta ocolitoare Arad – Timișoara – Lugoj – Ilia – Simeria, stație din care cele doua trenuri își vor relua traseul normal. La această oră personalul feroviar acționează între stațiile Ilteu și Săvârșin, în zona trecerii la nivel de la km 550+400, pentru repunerea pe șină a unui vagon deraiat de un boghiu. Deraierea vagonului din compunerea unui tren privat de marfă s-a produs în urma unei coliziuni cu un camion încărcat cu nisip, al cărui conducător auto nu a respectat semnalele acustice și luminoase de la trecerea la nivel situată pe firul I, între stațiile Ilteu și Săvărșin”, a transmis CFR Infrastructură.
UPDATE. Circulația feroviară între stațiile Ilteu și Săvârșin a fost reluată în condiții de siguranță, la ora 18.00. „Personalul feroviar a finalizat intervențiile de repunere pe sină a vagonului deraiat la ora 16.30, iar până la ora 18.00 organele abilitate au acționat în zonă pentru măsurători și probe în vederea stabilirii cauzei care a condus la coliziunea dintre camion și tren”, a transmis Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CFR Infrastructură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.