1.2 C
Timișoara
duminică 24 noiembrie 2024

Trei localități din Timiș , sub observație pentru o eventuală instituire a carantinei

Trei localităţi din judeţul Timiş sunt ţinute sub observaţie de autorităţile sanitare, privind o eventuală instituire a carantinei. Este vorba despre Jebel, Margina şi Satchinez, unde în ultima perioadă a crescut numărul de infectări cu noul coronavirus.

DSP Timiş a analizat situația celor trei localități și a ajuns la concluzia că, la această oră, nu se impune carantina zonală, dar că situația va rămâne sub supravehgere. Totuși, se caută locuri în spitale pentru bolnavii depistați la Jebel, Margina și Satchinez.

În ceea ce privește zona Făgetului și satele aparținătoare, Temerești, Bichigi și Colonia Mică, ieșite din carantină în urmă cu o săptămână, nu se vor impune noi măsuri de protecție.

În ședința de astăzi, de la Prefectura Timiș, s-a discutat și despre situația paturilor din spitale, destinate pacienților Covid din județ. Locurile libere sunt foarte puține în acest moment, iar la ATI situația este aproape de limită, mai transmit autoritățile județene.

În Timiș, sunt internați 214 pacienți infectați cu Coronavirus, iar 21 sunt în stare gravă, la terapie intensivă.
Sursa: Radio Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Misiunea economică a CCIA Timiș în Canada și SUA, continuare de succes a internaționalizării afacerilor românești

În perioada 04 - 15 noiembrie a.c., CCIA Timiș a organizat o misiune economică multisectorială la Montréal și New York, dedicată întăririi relațiilor comerciale...

Unul dintre cei mai cunoscuți soliști rock din România va cânta printre îngeri…

Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de muzică ușoară și pop-rock din România, s-a stins din viață. Gabi Cotabiță s-a dus printre...

Citește și :