Turiștii care ajung în județul Caraș-Severin nu au nicio șansă să se plictisească. Motivul? Această zonă abundă de obiective turistice fascinante, naturale sau create de mâna omului. Din păcate, aceste frumuseți sunt prea puțin promovate sau drumeții pur și simplu nu știu cum să ajungă la ele pentru a le admira.
Unul din locurile cele mai „vânate” de către turiștii români și străini este Clisura Dunării, un ținut de o frumusețe aparte. Aceasta reprezintă „vestitorul” turismului în Banat și cuprinde cel mai lung și mai frumos defileu din Europa (135 km), de la Baziaș și până la barajul Lacului de acumulare Porțile de Fier.
Din această vară, cei care sosesc în Clisura Dunării pot ajunge mult mai ușor la obiectivele turistice din această zonă. Asta pentru că, în cadrul proiectului „Ecoturismul, o șansă în zona de Dunăre – Moldova Nouă”, au fost realizate patru trasee tematice ecoturistice. De asemenea, pe faleza Dunării din Moldova Nouă au fost montate panouri și plăcuțe informative. Astfel, a fost realizat un centru inedit de vizitare în aer liber cu toate legendele și istoriile obiectivelor turistice din Clisura Dunării, după modul văzut în Parcul natural Pădurile Cehiei din Boemia de sud-vest.
Iată care sunt cele patru trasee tematice ecuturistice realizate în acest an în Clisura Dunării:
1. Drumul morilor de apă de pe Valea râului Gramensca
Morile de apă de la Gramensca, din zona Sicheviței, au fost realizate în anul 1.809, sunt din ciutură, au ax vertical, iar o parte din ele funcționează și în prezent. Cele zece mori de apă sunt așezate șirag pe o distanță de aproximativ cinci kilometri, de la Dunăre la izvoarele apelor din munți. În funcție de teren, morile sunt ridicate pe furci de lemn, cu picior de piatră spre albie și cu un altul direct pe sol. Fiecare moară reprezintă un monument de arhitectură populară.
2. Traseul peșterilor – Gaura cu Muscă, Grota Haiducească, Gaura Chindiei, Filip
Peștera Gaura cu Muscă a fost locuită în perioada Hallstatt, fiind un adăpost ideal pentru omul primitiv. Poziția ei, cu intrarea prin care domină Dunărea, a făcut ca în epoca medievală să fie fortificată și armată cu tunuri și o mică garnizoană de soldați. Astăzi se mai văd fortificațiile de la intrare încă de la 1.460 și refăcute de mai multe ori, folosite până în 1.880.
În ceea ce privește Peștera Gaura Haiducească, aceasta are o lungime de 1.370 metri și se află la trei kilometri de Moldova Nouă. Intrările sunt cunoscute de localnici, ciobanii se adăpostesc uneori la intrare, unde fac vetre din bolovani și aprind focul.
Gaura Chindiei a fost declarată rezervație arheologică, fiind descoperite urme de locuire din perioada protodacică și dacică, dar și urme de artă rupestră. Are o lungime de 18 metri, cu picturi rupestre pe peretele estic.
3. Traseul cascadelor de pe râul Moldavița
Mai sunt cunoscute și sub numele de Cascadele de pe Valea Mare, pentru că se află în aria naturală botanică Valea Mare, în apropierea satului Padina Matei, comuna Gârnic, la o altitudine de 500-700 metri. Cascadele au înălțimi cuprinse între 15 și 20 metri, iar accesul se face din drumul județean Moldova Nouă – Padina Matei.
4. Traseul monumentelor istorice – cetatea Sf. Ladislau, castrul roman Divici, stânca Baba Caia, movila lui Attila
Cel mai fascinant obiectiv turistic de pe traseul monumentelor istorice este stânca Baba Caia. Vorbim de o apariție ciudată, relativ aproape de malul românesc, cu o înălțime de șapte metri. Este singura apariție de acest gen de pe toți cei 140 de kilometri dintre Baziaș și Gura Văii – Porțile de Fier. Prezența ei a generat tot felul de legende locale, unii au inclus-o chiar în categoria așa numitelor simulacre ale civilizației pelasgilor și au asociat numele Baba Geea – Mama Pământ, cu Dochia lui Zamolxe de pe Ceahlău.
Autoritățile din Moldova Nouă speră ca zona se va dezvolta din punct de vedere turistic prin implementarea acestui proiect extrem de util pentru drumeți. Prin localitate trec anual în jur de 600 de turişti, ciclişti care urmăresc traseul Dunării sau persoane care vizitează Clisura, însă aceştia sunt doar în trecere. Autoritățile speră să determine turiștii să petreacă mai mult timp în Moldova Nouă.
Proiectul „Ecoturismul, o șansă” este sponsorizat de Fundația PACT, cu susținerea financiară a OMV Petrom în cadrul programului de finanțare „Idei din Țara lui Andrei”. Proiectul este implementat de Primăria Moldova Nouă în parteneriat cu Asociația „Dunăre Moldova Nouă” și Parcul Natural Porțile de Fier. Valoarea proiectului este de aproximativ 15.000 de euro.