Primul vaporaş care va naviga pe canalul Bega ar putea ajunge în curând la Timişoara. Asta susţin autorităţile, care promit că, în primăvară, o comisie de recepţie va merge la şantierul din Galaţi unde se construiesc ambarcaţiunile, pentru a le verifica.
Primăria Timişoara a primit deja poze cu stadiul lucrărilor de construire a ambarcaţiunilor. Prima este gata în proporţie de 98% şi va ajunge în primăvară la Timişoara.
Se lucrează însă şi la următoarele vaporaşe, pentru că în final pe Bega trebuie să circule şapte, potrivit proiectului european. Cea de-a doua ambarcaţiune a ajuns la un nivel de construire de 65%, iar cea de-a treia la peste 30%.
Fiecare vaporaş va avea 50 de locuri şi costă în jur de 350.000 de euro, cu TVA. Pentru întreg lotul de şapte, municipalitatea va plăti 2,5 milioane de euro. Sumele provin din bugetul local pentru că achiziţia lor nu a fost cuprinsă în fondurile eligibile ale programului european.