Transportul în comun din Capitala Europeană a Culturii 2021, o provocare pentru cei aflaţi în scaun cu rotile

Intrarea României în Uniunea Europeană presupune şi ridicarea standardelor de viaţă la nivelul Occidentului. Însă anii grei ai comunismului, care au ţinut ţara în stagnare, fac misiunea autorităţilor greu de realizat. Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă o mare comunitate din Timişoara este cea legată de accesibilitatea persoanelor care se deplasează în scaune cu rotile. Deşi Uniunea Europeană impune directive care să le asigure persoanelor cu handicap acces facil în instituţii sau în mijloacele de transport în comun, la Timişoara acestea sunt ignorate pe de-o parte şi greu de aplicat pe de alta. Nimeni nu cunoaşte exact numărul personelor cu handicap din oraşul de pe Bega, dar statisticile parţiale vorbesc despre aproxiamtiv 2.000 de persoane cu handicap locomotor, atât maturi cât şi copii.

Călătoria prin Timişoara, un calvar

O călătorie prin Timişoara pentru persoanele cu handicap este de multe ori o provocare, o luptă pierdută încă de la ieşirea din scara blocului. Cele mai multe nu sunt dotate cu rampe, iar imobilele cu 4 etaje nu au nici lift, aşa că cei în scaune cu rotile au nevoie de ajutor şi să ajungă pe trotuar. Însă apoi începe un adevărat calvar, presărat cu umilinţe, pentru cei care vor să folosească transportul în comun.

Regia Autonomă de Transport Timişoara are un parc auto mare, în plină modernizare. Din păcate nevoile persoanelor cu handicap au venit mereu pe locul doi atunci când s-au cumpărat mijloacele de transport în comun.

Potrivit site-ului RATT: „Sectia Transport Troleibuze dispune de un depou în care se execută lucrările de revizii zilnice, săptămânale şi bilunare. Secţia este dotată cu un parc inventar de 50 troleibuze (Skoda) realizând un coeficient mediu anual de utilizare a parcului de 0,60. Pe cele 8 linii de circulaţie cu o lungime totală de 70,46 km asigură un necesar mediu de 50 de troleibuze cu o viteza medie de exploatare de 12,80 km/h. Cu troleibuzele se transporta 27% din totalul călătorilor.

Sectia Transport Autobuze dispune de un parc inventar de 85 autobuze din care 55 Mercedes Conecto C si 30 Conecto G. Coeficientul mediu de utilizare a parcului este de 0,70. Secţia asigură transportul de persoane pe 11 linii urban în lungime totală de 118,7 km şi 7 linii curse convenţie în lungime de 278 km, cu o viteză medie de exploatare de 15,56 km/h. În cadrul bazei de întreţinere şi reparaţie se execută lucrările de revizii zilnice şi curente, cât şi testarea vehiculelor. De asemenea, se execută reparaţii de motoare termice, recondiţionări şi confecţionări de piese de schimb. Cu autobuzele se transportă 23% din călători. Începând cu luna noiembrie 2010, secţia dispune şi de 30 autobuze articulate Mercedes Conecto G, cu o capacitate de transport de148 persoane. Toate autobuzele sunt dotate cu aer condiţionat, rampe pentru persoane cu dizabilităţi şi afişaje exterioare electronice”.

Troleibuzele şi autobuzele sunt noi şi au dotări moderne. Lipsesc însă rampele de acces automate. Ele există, dar sunt manervate manual. Ei bine, de cele mai multe ori ele sunt impracticabile. Mărturiile persoanelor cu handicap arată cât de greu este pentru ele să circule în mijloacele de transport în comun. Prima piedică este indolenţa şoferilor. Aceştia arareori sunt atenţi dacă în staţii aşteaptă şi persoane cu handicap şi, de cele mai multe ori, opresc mijloacele de transport mult prea departe de bordură, astfel că cei aflaţi în scaune cu rotile nu pot nici măcar să se apropie de uşi. Urmează apoi umilinţe, petru că în aceste situaţii persoanele cu handicap cer ajutorul conducătorilor auto pentru a le ajuta să deschidă rampele, dar de multe ori nu primesc ajutorul de care au nevoie. Apare apoi aglomeraţia din autobuze şi troleibuze, ceea ce face ca rampele să nu poată fi ridicate.

În privinţa tramvaielor situaţia este şi mai gravă. Din cele 50 de garnituri care circulă pe străzile Timişoarei, cele mai multe sunt fabricate în anii 70 în Germania şi achiziţionate second hand de autorităţile timişorene. Aceste nici măcar nu sunt dotate cu rampe de acces. Iar staţiile sunt construite în aşa fel încât personele cu handicap nici nu se pot apropia de uşile de acces, iar spaţiile specile care ar trebui să existe în tramvaie… nu există.

Ne lăudăm că avem şi tramvaie modernizate. Sunt şapte garnituri moderne, dintre care două se plimbă deja pe şine, iar alte 5 sunt în teste. Potrivit reprezentanţilor RATT acestea sunt dotate cu rampe de acces pentru persoanele cu handicap. Dar nici acestea nu sunt automate şi nu pot fi activate de cei care doresc să urce în tramvai în scaun cu rotile. Ne întoarcem la rugăminţi spre vatmani, care trebuie să le manevreze manual, şi să găsească înţelegere în rândul călătorilor, pentru ca aceştia să facă loc suficient astfel încât rampele să poate fi ridicate.

Aşadar, Timişoara, Capitala Europeană a Culturii 2021 nu este accesibilă persoanelor cu handicap din punct de vedere al transportului public.

Regulile UE, încălcate frecvent de autorităţi

Potrivit Convenţiei ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, autorităţile locale şi centrale au obligaţia să întreprindă măsuri „pentru a da persoanelor cu dizabilităţi posibilitatea să trăiască independent şi să participe pe deplin la toate aspectele vieţii, Statele Părţi vor lua măsurile adecvate pentru a asigura acestor persoane accesul, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la mediul fizic, la transport, informaţie şi mijloace de comunicare, inclusiv la tehnologiile şi sistemele informatice şi de comunicaţii şi la alte facilităţi şi servicii deschise sau furnizate publicului, atât în zonele urbane, cât şi rurale. Aceste măsuri, care includ identificarea şi eliminarea obstacolelor şi barierelor faţă de accesul deplin, trebuie aplicate, printre altele, la:

(a) Clădiri, drumuri, mijloace de transport şi alte facilităţi interioare sau exterioare, inclusiv şcoli, locuinţe, unităţi medicale şi locuri de muncă;

(b) Serviciile de informare, comunicaţii şi de altă natură, inclusiv serviciile electronice şi de urgenţă.

2. Statele Părţi vor lua, de asemenea, măsuri potrivite pentru:

(a) A elabora, promulga şi monitoriza implementarea standardelor minime şi instrucţiunilor pentru accesibilizarea facilităţilor şi serviciilor deschise publicului sau oferite acestuia;

(b) A se asigura că entităţile private care oferă facilităţi şi servicii deschise publicului sau oferite acestuia ţin cont de toate aspectele legate de accesibilitate, pentru persoanele cu dizabilităţi”.

De asemenea, în viziunea Uniunii Europene, „accesibilitatea este definită ca fiind posibilitatea oferită persoanelor cu dizabilităţi de a avea acces, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la mediul fizic, la transporturi, la informaţii”.

Ei bine, Timişoara este departe de a îndelini aceste condiţii. Din 2007 până acum, aceste măsuri impuse de Occident nu au fost întreprinse de autorităţi. Nici nu e de mirare că actuala administraţie a Primăriei Timişoara a fost sancţionată.

Autorităţile timişorene au fost informate încă din 2014 că trebuie să adapteze tramvaiele la nevoile persoanelor cu dizabilităţi. Au avut la dispoziţie un an, dar nu s-a întâmplat nimic. În 2015 s-a prelungit acest termen, dar acum, la doi ani de la sesizare, Primăria a fost sancţionată de Consiliului Naţional pentru Combaterea Discrimnării. Organizaţia a aplicat, anul acesta, edililor o amendă de 10.000 de lei. Primarul susţine că sancţiunea este abuzivă şi că nu merita să o primească, aşa că nici nu vrea să o plătească.

„S-a prezentat greşit. Nu e o amendă personală, ci instituţională. O vom ataca în instanţă. Noi suntem în această ţară împărţiţi în două categorii: unii care fac şi unii care amendează pe cei ce fac. Sunt nişte conţopişti care nu au făcut în viaţa lor nimic, care nu înţeleg realităţile, dar îşi arată muşchii amendând orbeşte. Ce minte are un om care nu pricepe că a schimba tramvaiele într-un oraş durează ani de zile? Nimeni nu poate scoate peste noapte zeci de milioane de euro pentru a-şi schimba parcul de tramvaie. Noi am fi meritat să fim amendaţi dacă nu am fi făcut nimic”, a declarat Nicolae Robu.

Primarul se laudă că măcar în Timişoara, în primul său mandat, s-a făcut câte ceva. De fapt au fost modernizate două tramvaie din 60. Dar planurile sună bine.

„Noi avem deja două tramvaie prevăzute cu rampe, avem deja alte 12 date în modernizare care vor fi gata pe parcursul acestui an şi care şi ele sunt prevăzute cu rampe. Pentru anul 2017 alte 14 tramvaie vor fi trimise la modernizare şi intenţionăm şi să cumpărăm tramvaie noi, pe fonduri europene, pe exerciţiul 2014 – 2020, care va porni la un moment dat pentru România, şi vom cumpăra 10 – 15, câte putem. Toate aceste eforturi ar fi trebuit luate în considerare de cei de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Nu cred că e firesc să procedeze aşa cum au făcut-o. Probabil au salarii mai mari decât mine şi vor mai multe bonusuri în funcţie de amenzile pe care le aplică”, a adăugat Robu.

Până când mijloacele de transport ale Timişoarei vor fi accesibile şi comunităţii persoanelor cu handicap va mai curge multă apă pe Bega. Şi problemele nu se opresc aici pentru această comunitate. Nu doar transportul în comun este inaccesibil, ci şi accesul în instituţii publice. În multe instituţii de for public nu se poate ajunge cu scaunul cu rotile. Şi, deşi multe au amplasat rampe pentru a evita amenzi, acestea sunt fie prea înguste, fie prea înclinate şi, mai ales iarna, nicio peroană în scaun cu rotile nu are curajul de a urca pe ele.