Transportul din Timișoara se va rezolva în 2020 cu un alt primar, cred politicienii ALDE Video

477

Câțiva voluntari ai formațiunii ALDE, coordonată de consilierul local Laura Chindriș, au hotărât să ia taurul de coarne și au plecat pe teren. Au fost vizate mijloacele de transport în comun ale mult criticatei societăți de specialitate. Totul pentru a afla de la fața locului cum circulă și ce plângeri au călătorii ce cunosc îndeaproape serviciile și condițiile oferite de STPT.

Realitatea de pe teren au fost mult sub ceea ce ar trebui să definească un transport civilizat. Pentru început au fost luate la verificat autobuzele de pe linia 33 ce leagă centrul de Calea Șagului. Toate neajunsurile văzute de voluntari, dar și sesizate de cetățeni, au fost centralizate, analizate și aduse la cunoștința conducerii societății.

Laura Chindriș enumeră câteva dintre cele mai grave probleme

Aglomerația este permanentă la aproape orice oră. Cetățenii se plâng că de cele mai multe ori nu există decât un singur autobuz pe traseu. Anul 2018 a fost unul din cele mai negative din activitatea transportatorilor locali.

Curățenia lasă de dorit chiar de la plecarea pe traseu, la prima oră de circulație. Timpii afișați pe panourile electronice sunt în afara oricărei realități. Nimic nu se confirmă în mersul mijloacelor de transport. Nici graficele atât de frumos colorate și afisate nu au nici un rol. Sunt încălcate cu nonșalanță de la prima cursă. Măcar la orele de vârf, când merg lucrătorii la muncă și la ora de întoarcere către domicilii, dacă mijloacele de transport ar circula mai des, ar fi un câștig.

Doamnele și domnișoarele se simt în nesiguranță în tramvaie și autobuze. Oameni fără căpătâi și-au făcut un obicei să doarmă în tramvaie sau să facă scandal. De cele mai multe ori sunt sub influența unor substanțe toxice ce le reduce discernământul. Nu se știe din ce motiv organele de ordine sunt foarte timorate și tolerante cu acești derbedei ce fac legea în mijloacele de transport în comun.

Una din cele mai simple, dar se pare de nerezolvat probleme, este a biletelor ce nu pot fi cumpărate după ora 17 sau în finaluri de săptămână. În locul câtorva automate de bilete așa ca în majoritatea orașelor, la noi s-au implementat idei (precum plata călătoriilor cu telefonul mobil) ce nu atrag pe nimeni. Nici un cetățean, din cei întrebați, nu a folosit această modalitate.

Toate cele enumerate constituie doar o mică parte din necazurile găsite în transportul local de echipa ALDE. Monitorizarea va continua și pe alte linii în viitorul apropiat. Se dorește o discuție serioasă cu cei ce răspund de STPT.

O primă rezolvare ar putea veni după anul 2020, cu un alt primar, crede Laura Chindriș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.