Transportul cu noile vaporaşe pe Bega, abia la anul! Amânarea, plătită din banii timişorenilor!

1255

Proiectul de reabilitare a malurilor canalului Bega a fost prelungit din nou. De această dată cu încă un an, până în 30 iunie 2017. În acest proiect este inclusă şi demararea sistemului de transport în comun pe apă cu cele 7 vaporaşe ajunse la Timişoara.

Nu doar că au ţinut secretă amânarea proiectului, dar liderii administraţiei Robu au şi pregătit un proiect de hotărâre pentru a mări suma pe care trebuie să o achite din bugetul local din cauză că nu au reuşit să finalizeze proiectul până la finalul lunii iunie a acestui an. Pe lângă cele 7 milioane de lei pe care le-a achitat municipalitatea pentru vaporaşe, mai trebuie plătită şi suma de 280.000 de lei.

„Din cauza faptului că nu au putut fi achiziţionate toate dotările prevăzute în proiect nici după derularea a 8 proceduri de achiziţie publică, s-a încheiat Actul adiţional nr.3 la Contractul de Finanţare pentru o nouă prelungire a acestuia până la data de 30.06.2017, în vederea realizării tuturor indicatorilor proiectului „Reabilitarea infrastructurii publice urbane a malurilor Canalului Bega”. Din cauza faptului că anumiţi indicatori ai proiectului nu au fost îndepliniţi până în prezent, fapt care ar putea conduce la nefuncţionalitatea acestuia, respectiv se consideră că nu a fost îndeplinit un indicator ca rezultat direct (imediat) şi un indicator ca rezultat indirect.

Indicator direct nerealizat:

• biciclete – 140 de bucăţi, acestea fiind obiectul achiziţiei lotului 5 de dotări aferente staţiilor vaporetto, achiziţie publică a cărei procedură a fost derulată de 8 ori fără a se prezenta vreun ofertant.

Indicator indirect nerealizat:

•68 noi locuri de muncă directe permanente pentru operarea investiţiei. În plus, achiziţionarea a 2 bucăţi macarale, acestea făcând obiectul achiziţiei lotului 2 de dotări aferente staţiilor vaporetto, achiziţie publică a cărei procedură a fost derulată de 8 ori fără a se prezenta vreun ofertant”, se arată în proiectul de pe masa consilierilor locali.

Mai exact, niciun producător de biciclete nu vrea să le furnizeze la preţul oferit de municipalitate, la fel şi macaralele. Cât despre vaporaşe, la 3 dintre ele nu s-a făcut nici recepţia tehnică şi mai urmează alte probe. Mai mult pentru toate 7 lipseşte avizul de la Autoritatea Navală Română care să permită marinarilor să transporte pasageri.

Dacă lucrurile nu se rezolvă până în 30 iunie 2017 atunci întreaga finanţare, de 50 de milioane de lei va trebui returnată Uniunii Europene.

vaporase-28

2 COMENTARII

  1. Intreb și eu….. de ce tot noi cetățenii trebuie sa plătim incapacitatea altora???? Aloooooopp DNA…… chiar nu sunteți în stare sa ii rezolvați pe acești hoți și incapabili? ?

  2. Treaba e in felul urmator: prostiile alea de vaporase nu incap cate doua in paralel pe 80% din lungimea canalului. Canalul este prea ingust ca doua vaporase sa incapa. Ce o sa faca cu 7, nu stiu.. bani aruncati. Capacitatea de 50 lucuri exagerata. Cineva trebuie sa plateasca… studiile facute anterior nu au fost facute nici macar pe hartie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.