„Transalpina Banatului”, drum de 120 de milioane de lei, reparat de două ori, arată ”jalnic” FOTO

326

Drumul din Caraș-Severin care leagă localitățile Văliug și Slatina Timiș, supranumit „Transalpina Banatului”, arată ”jalnic”, potrivit unui șofer care a fotografiat șoseaua și a publicat pozele pe facebook. Asfaltul este crăpat, șanțurile pline de crengi și parapetele căzute pe sute de metri, sunt doar câteva dintre problemele indetificate pe superbul drum montan.

”Mândria sau rușinea Banatului? Drumul transbanat a ajuns JALNIC și nimeni nu vede. Distrus de transporturile grele de lemn pe partea spre Slatina Timiș, rigolele pline de bolovani, arbori și frunze, tasate de secole. Normal că apa vine pe carosabil și umflăă asfaltul… și așa un drum extraordinar a ajuns o rușine, parapeții de protecție prăbușiți pe sute de metri, drum surpat (rupt) marcat cu crengi înfipte în crăpături….cratere cârpite din doi în doi…etc. Acei parapeți căzuți în curând se vor găsi întreprinzători să-i adune și să-i ducă la fier vechi”, a scris șoferul pe rețeua de socializare.

Imaginile au ajuns și la președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, care i-a răspuns omului tot pe facebook.

”Unul din drumurile supuse expertizei este chiar acesta. Slatina Timiș – Gărâna. În urma reclamațiilor, am cerut deja un raport cu intervențiile și întreținerile plătite cu sume importante de la DDJ (n.r. Direcția de Drumuri Județene). În fotografie balustrada de protectie pare luată de vânt. Ea ar fi trebuit să oprească camioane de mare tonaj încărcate. Cine a aprobat fixarea acestora cu conespanuri de 12 si puse pe alocuri în loc de 4 ,2 va avea ceva de scris…”, a scris Dunca.

Drumul a fost inaugurat la finalul anului 2014. A costa peste 120 de milioane de lei și a fost reparat de două ori, ultima data în 2018 după ce a fost afectat de inundații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.