Tramvai pe Calea Şagului! Staţia de monitorizare a aerului poate fi mutată

729

Staţia de monitorizare a aerului din Calea Şagului poate fi, în sfârşit, mutată. Avizul a venit de la Ministerul Mediului, iar potrivit documentului staţia se va reloca la o distanţă de doar câţiva zeci de metri.

Avizul vine la un an de la finalizarea lucrărilor la infrastructură acolo, plătite de investitorul noului mall din zonă.

Lucrurile nu se pot mişca însă decât greu din cauza birocraţiei. Aşadar, până să vedem reluat şantierul de reconfigurare a liniilor de tramvai, oprit din cauza staţiei, vor mai trece câteva luni.

„Va mai dura puţin. Mai trebuie eliberat un certificat de urbanism şi date noi autorizaţii de construire pentru noua locaţie. Noi (n.r. Consiliul Local Timişoara), astăzi, avem în plen pe ordinea de zi, pe anexa suplimnetară, un proiect tocmai pentru aprobarea noii locaţii”, spune Nicolae Robu.

După mutarea staţiei se vor relua lucrările şi edilul şef spune că pe acolo va circula tramvaiul 7. În viitor însă, autorităţile vor să prelungească şinele de tramvai pe mijlocul Căii Şagului şi să introducă un tramvai nou sau să mute linia lui 9.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.