– Domnule Caramitru, mă bucur să vă revăd la Timișoara după, cred, vreo 15 ani de la ultima noastră întâlnire. Făceam, la vremea aceea, o emisiune la radio Analog, și m-am bucurat, atunci, să fiți invitatul acelei emisiuni. Acum ați revenit la Timișoara cu ocazia unui eveniment extraordinar de important pentru orașul nostru, un fel de premiu pe care dumneavoastră l-ați acordat Timișoarei!
– Ecuația e simplă. Gala UNITER, în ultimii patru ani, a călătorit în orașele importante din țară. A început în 2007 cu Sibiul, când acesta a fost Capitala Culturală Europeană apoi a continuat cu Iași, Oradea, Târgu-Mureș și din nou București. Și acum suntem la Timișoara în virtutea unei bune idei de a nu ține Gala ancorată numai la București. Dar și pentru faptul că orașele acestea importante au o tradiție culturală excepțională. Aici, în Timișoara, starea culturii înalte atinge chiar sublimul. Înțelegerea interetnică, mai multe culturi care-și dau mâna sau se intersectează. Limbile europene care se vorbesc aici, apropierea de zona mediteraneană a Europei și multe, multe alte lucruri, plus schimbările istorice care au avut loc aici, toate acestea au concurat, sigur au dus spre ideea venirii Galei, acum, aici. Ce-ar mai fi de spus în afară de faptul, nu mai puțin adevărat, că și calitatea produselor dramaturgice în teatrele românesc, maghiar și german ne-a atras. Se face teatru bun în Timișoara, așa că nu am avut nici un fel de impas în a alege capitala Banatului pentru a fi gazda ediției 2017 a UNITER.
– Sunteți unul din cei mai buni manageri culturali din România, dovadă că aveți o lungă activitate în fruntea Teatrului Național din București, ceea ce e o performanță în sine, anume să reziști atâția ani într-o funcție de prestigiu, într-o țară ca România. Ați fost ministru al culturii într-un guvern cu multe turbulențe, din păcate. Ce sfat ați da bănățenilor, managerilor culturali, celor care se implică în acest proiect, gigantesc aș spune, al Timișoarei Capitală Culturală Europeană, pentru a reuși să ieșim cu fruntea sus din această întreprindere!
– Sunt patru ani întregi și ceva până în 2021. Timp ar fi destul pentru ceea ce, de regulă, se întâmplă în orașele care sunt alese capitale ale culturii. Și anume un program foarte clar și riguros de investiții, pornind de la idei bune, care să fie onorate și de autoritatea locală și de guvern, ca să pregătescă orașul să facă față acestei competiții europene, care nu e ușoară. Sunt orașe minunate în toată Europa care ar fi putut să fie capitală culturală și nu au reușit încă …
– Legat de investițiile de la centru în susținerea proiectului, actualul prim-ministru e din Timișoara …
– Păi asta spun. La asta făceam referință. Deci timp material există. Trebuie neapărat un program foarte riguros vis-à-vis de investiții și vis-à-vis de programele aprobate, care să permită o dezvoltare ritmică de lungă durată. Numărând patru ani ca lungă durată și unică durată până la anul respectiv. Și să se facă aici ce este nevoie și în infrastructură și în structură, ca să zic așa! Poate că aici mai e nevoie de construirea unei clădiri noi a teatrului. Poate e nevoie de o sală de concerte cum trebuie în zilele de azi, una mai mare, cu siguranță, decât cele pe care le aveți. E nevoie, apoi, de renovarea fațadelor acestor case din zona centrală care sunt monumente istorice și așa mai departe. Eu am inițiat o lege, care e funcțională dar, mă rog, în măsura în care ea se și aplică, ca fațadele să fie considerate un bun comun, pentru că ele aparțin și trecătorilor nu numai proprietarilor caselor. Și atunci ele pot fi reparate și, astfel, redată frumusețea lor cu bani publici. Numai că, sigur, nu poți să faci fațada înainte de a consolida casa, dacă respectiva clădire e în stare de colaps. Dar oricum există o ușă deschisă… Timișoara are ce arăta. Splendoarea acelei piețe mari (Unirii) este unică în Europa, aș putea să spun. Dar mai sunt câteva clădiri care trebuie refăcute, urgent, în Piața Libertății. Spre comparație, Sibiul nu a avut atâta timp la dispoziție. Sibiul a reușit cu chiu cu vai să-și facă centrul, abia. Dar Sibiul este tot un monument istoric.
– Vă propun să trecem la o altă temă a dialogului nostru. Peste puțină vreme vor fi 30 de ani de la momentul Decembrie 1989! Acum vă întreb despre trecutul nostru încă recent, pentru că sunteți un personaj istoric al României, fie și numai pentru scurta dumneavoastră ,,implicare” în momentul Revoluției. Pe de altă parte, ați fost și ați rămas un mare actor al teatrului și filmului românesc. Lumea vă știe interpretarea magistrală din „Hamlet”, pus în scenă la Teatrul Național din București sau din cinema, din „Luchian”, de pildă, dar și din o serie de alte roluri importante. Însă, veți rămâne multă vreme în imaginarul românilor pentru acel ,,rol” antologic, din momentul Revoluției televizate, alături de Mircea Dinescu. Timișoara nu și-a vindecat rănile după aproape 30 de ani de la momentul Decembrie 1989. Încă multe lucruri de atunci au rămas necunoscute. E un moment în care ar trebui să ștergem totul cu buretele, cum susțin unele voci din anumite structuri, or, dimpotrivă, să căutăm în continuare adevărul?
-Nu! Eu nu sunt de părerea asta, că ar trebui să uităm ce s-a întâmplat atunci! Întrebarea vine logic. Am fost audiat de două ori, câte patru ceasuri, de către comisia Procuraturii Militare care anchetează din nou dosarul Revolției. A redeschis, recent, atât dosarul Mineriadei cât și pe cel al Revoluției. În ce mă privește, am reanalizat ceea ce am văzut atunci și am declarat, ca atare, ceea ce s-a întâmplat. Noi am luat parte la această Revoluție profund anticomunistă, care s-a declanșat la Timișoara și la care am participat și eu și care, din păcate, nu a reușit. Eu am spus-o și am și glumit amar, Revoluția la care am participat eu nu a reușit iar cea la care a participat Sergiu Nicolaescu a reușit! Or, nomenclaturiștii de partid, foștii securiști și toată această plagă social-politică de care a trebuit să ne ciocnim atâta amar de vreme au confiscat revoluția, pur și simplu. Iar faptul că nu s-a aplicat ,,Punctul 8″ de la Timișoara a dat peste cap toată construcția respectivă. Sigur, au trecut atâția ani, dar măcar să se spună adevărului pe nume. Și cei care vor fi condamnați sau stigmatizați, mai bine zis, cu adevărurile aflate, trebuie să pățească ceva pentru faptele lor. Nu cere nimeni gâtul, capul sau viața cuiva. Dar să se spună adevărul, așa cum a fost!
– Oamenii măcar atâta merită…
– Da ! Să se scrie adevărata istorie ale acelor momente!
– Cum priviți România de azi? Iată, s-au schimbat atâția președinți, ați făcut parte dintr-un guvern politic, la un moment dat. Un guvern în care s-au pus mari speranțe. Convenția Democrată era un fel de catharsis pentru români, după anii lui Iliescu. Totuși, au trecut aproape 30 de ani, avem un președinte în care s-au pus mari speranțe, de asemenea, și lumea politică, cel puțin zona dreptei, dezamăgește profund, în momentul de față, prin prestația ei!
-Păi președintele nu poate fi judecat doar el ca persoană. Președintele ajunge președinte prin votul popular. Deci, oamenii aleg un președinte dintre cei doi care ajung în runda secundă a alegerilor. Ce s-a întâmplat cu cei doi concurenți, domnul Ponta și domnul Iohannis, e de actualitate încă, adică nu putem face abstracție de ceea ce s-a întâmplat. La prima strigare, s-a pus problema cinstei și curățeniei morale a fiecăruia. Faptul că domnul Iohannis e de etnie germană, eu zic că a cântărit în favoarea lui pe multe considerente. Și istorice, dacă vreți. Iar PSD, care s-a compromis definitiv și irevocabil, după părerea mea, păstrează o putere malefică, aș putea să spun, asupra populației simple, care habar nu are despre ce e vorba. Care, la anchetele pe care le vedem pe la televiziunile ce mai au cât de cât coloană vertebrală, nici măcar nu știe cine e ăla sau celălat, darămite să și voteze în cunoștință de cauză. Deci masa de manevră a PSD-ului, populistă, interesată și ghidonată inteligent acționează în consecință. Iată, condamnarea lui Dragnea pe ce s-a făcut? Pe manipulări ale oamenilor simpli. PNȚCD a fost singurul partid de care au avut o spaimă metafizică, comuniștii. Au reușit să-l distrugă cu o viteză cosmică. Și nu se poate reface, îl țin la conducere pe acest domn Pavelescu, ce nu poate fi mișcat de acolo nici măcar prin voința membrilor de partid. Iar liberalii sunt în aceeași situație acuma. Sunt în situație de disoluție. Nenorocirea se datorează infiltrărilor produse în aceste partide istorice. Să ne amintim că și liberalii de la Iași sunt în pușcării acum, de la câte au furat și făcut. Păi, a intrat cine a vrut și cine nu a vrut acolo (în partide). Și au intrat pe interese, au intrat la guvernare și au făcut și alianțe împotriva naturii cu PSD. Tăriceanu face politica lui extraliberală. Sau zice el că e liberală, dar e asociat cu cine?
– Domnule Caramitru, ce viitor mai are această națiune – de care vorbiți că este victima atâtor manipulări politice, și nu numai, din perspectivă culturală – vă întreb? Sunt semne bune în cinematografie. Sunteți un mare actor al României, urmăriți, cu siguranță, generația tânără care ne face cinste. Avem trei-patru regizori de nivel european. Teatrul este de asemenea mereu în top. Votăm cum votăm, ne comportăm cum ne comportăm, doar elitele, atâtea câte mai sunt, mai contează astăzi?
– Chestiunea este de sorginte elementară. Ea pornește de la școală și continuă cu școala. Câtă vreme avem populația masivă de oameni atât de simpli, ca să nu spun mai mult de atât, ai căror copii nu se duc la școală, care nu-și educă copiii, speranțele de schimbare sunt slabe. Sunt destui români care-i învață pe copii să fure și să cerșească de mici. E nevoie maximă de o legislație clară, care să spună că nu se mai dă ajutorul social dacă copiii nu se duc la școală și dacă nu termină școala. Sunt sigur că, o dată școliți, tinerii din această categorie capătă o altă natură. Neșcoliți ce să facă? Nu știu cât va mai dura, dar trăiesc cu speranța că România va fi, cândva, altfel!