6.2 C
Timișoara
vineri 29 noiembrie 2024

Traian Băsescu a lansat, la Timişoara, candidații PMP din Timiş-VIDEO

Fostul președinte Traian Băsescu s-a aflat, vineri, în orașul de pe Bega.

În prima zi de campanie electorală, PMP Timiș și-a prezentat oficial candidații la alegerile parlamentare. Evenimentul a avut loca la Sala Capitol.

PMP vrea să guverneze România și acest lucru a fost spus, clar, la Timișoara. Traian Băsescu este varianta pe care popularii o propun pentru funcția de prim-ministru, și sunt siguri că fostul președinte va reuși să ducă țara pe un făgaș mai bun. Tocmai asta au promis astăzi candidații PMP Timiș, la lansarea lor oficială.

„În 11 decembrie trebuie să-i dăm căpitanului echipajul cuvenit. Avem datoria de a lupta pentru Timiș și timișoreni, avem datoria de a pune Timișul în mișcare”, a declarat Radu Șumălan, cel aflat pe primul loc pe lista PMP pentru Senat.

„Din 2012 sunt deputat în Parlamentul României și am reușit să dovedesc că tot ceea ce am promis în campanie, am dus la București pentru a căuta rezolvare. Conform indicelui Parlamentului am ieșit pe locul I în activitatea parlamentară. Primul loc pe lista PMP pentru Camera Deputaților este o poziție onorantă, dar care presupune o mare responsabilitate pentru mine și sper să nu dezamăgesc nici acum”, a spus Cornel Sămărtinean.

Un moment important în cadrul evenimentului de lansare a candidaților PMP din Timiș l-a reprezentat discursul președintelui Traian Băsescu.

„Obligația Guvernului este să genereze politici care să ducă la creșterea natalității, pentru a stopa declinul săderii populației în România. Mamele au nevoie de siguranță pentru copii atunci când merg la serviciu. Trebuie să dezvoltăm un sistem de creșe și grădinițe. Foarte sincer, practic, noi nu avem soluții convenabile, dar exclud orice alianță cu PSD. Însă să știți că nici PNL nu reprezintă o soluție mai bună, dar măcar nu miroase așa urât”, a spus fostul președinte al României.

Pe primul loc la Camera Deputaților pe lista PMP se află Cornel Sămărtinean, urmat de Marius Dugulescu și Roxana Iliescu. Lista la Senat este de deschisă de profesorul universitar Radu  Șumălan, urmat de Nelica Danciu și Georgeta Săvoiu.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Curstea Constituțională a cerut renumărarea voturilor și amână validarea rezultatelor din primul tur

Curtea Constituțională a cerut Biroului Electoral Central renumărarea tuturor voturilor de la alegeri. De asemenea, CCR a amânat până vineri decizia de a valida...

Poliția, Parchetul și Autoritatea Electoală Permanentă în cercetează pe Georgescu

Autoritatea Electorală Permanentă sesizează Parchetul și Poliția pentru a verifica modul de finanțare a campaniei electorale a lui Călin Georgescu, care a raportat la...

Citește și :