Viața unui bătrân din Timișoara s-a tansformat radical după ce angajații Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara i-au călcat pragul. Aceștia au descoperit că omul, de 87 de ani, locuia în condiții inimaginabile, așa că l-au ajutat.
Situația drastică a bătrânului a fost aflată de cei de la DASMT după ce medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe i-au anunțat. La rândul lor, aceștia au aflat despre condițiile în care trăiește omul după ce o ambulanță a fost chemată la adresa acestuia.
„O sesizare primită de la UPU de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timisoara a readus aproape de normalitate viața unui bătrân din Timișoara. Un apel la 112 anunța, la sfârșitul lunii ianuarie, nevoia unei ambulanțe pentru un domn în vârstă de 87 de ani, cu grad de handicap grav din zona Fratelia. Apelul a fost făcut fiica acestuia. La adresa respectivă, condițiile în care locuiau cei doi erau greu de imaginat. Fără igienă și într-o mizerie cruntă, cu munți de gunoaie adunate în fiecare dintre încăperi, bătrânul cu handicap grav și fiica acestuia își duceau traiul zilnic într-un apartament devenit focar de infecție. Intervenția specialiștilor Centrului de Incluziune Socială din cadrul DASTM a readus aproape la normalitate situația celor doi”, au transmis reprezentanții DASMT.
Monitorizarea direcției continuă și la ora actuală. Autoritățile spun că bătrânul beneficiază acum de îngrijire conformă cu nevoile sale.