Unul dintre muncitorii care se ocupa de renovarea Școlii Gimnaziale Romul Ladea din Oravița a ajuns astăzi în stare gravă la spital după ce a căzut de pe o schelă în timpul serviciului.
Din primele date, se pare că bărbatul nu era asigurat în niciun fel, iar căzătura i-a fost aproape fatală. Acesta a fost transportat de urgență la spital în stare foarte gravă.
UPDATE 13:20: Muncitorul a fost transportat în comă de la spitalul din Oravița la Spitalul Județean Reșița, după ce i-au fost îngrijite plăgile craniene provocate de căzătură. Din păcate, medicii sunt rezervați în ceea ce privește șansele acestuia de supraviețuire.
sursă: reper24.ro