Un accident deosebit de grav s-a produs azi la ieșirea din municipiul Salonta, unde o autobasculantă cu o remorcă încărcată cu pietriș s-a răsturnat într-o curbă peste pietonii care se deplasau pe marginea drumului.
Se pare că sub încărcătură ar fi prinși o femeie și un copil.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Bihor, comisarul Alina Dinu, accidentul s-a produs pe DJ 795, pe strada Tincii din municipiul Salonta.
„Polițiștii rutieri efectuează cercetările la fața locului pentru a stabili cauzele și circumstanțele în care s-a produs evenimentul. Recomandăm conducătorilor auto să respecte indicațiile polițiștilor rutieri. Traficul în zonă nu a fost blocat, circulația fiind dirijată pe un singur fir de polițiștii rutieri,” a spus Alina Dinu.
Echipajele de intervenție nu cunosc, încă, numărul exact al răniților. La locul accidentului sunt reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Salonta și Oradea, care au solicitat și elicopterul SMURD, precum și echipaje medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță.
Șoferul autobasculantei și pasagera sa, care au suferit contuzii, au fost preluați de un echipaj SMURD, respectiv de un echipaj al Serviciului de Ambulanță, care i-au transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor a Spitalului Clinic Județean Oradea.