1.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Traficul prin punctele de la frontiera din vestul ţării a revenit la normal

În această dimineaţă valorile de trafic prin punctele de trecere a frontierei au revenit la normal. Și asta după ce la sfârşitul săptămânii trecute poliţiştii de frontieră au efectuat verificări sistematice, în conformitate cu noile reglementări europene, unui număr foarte mare de persoane care s-a prezentat, într-un timp foarte scurt, în principalele puncte de trecere a frontierei.

Cele mai aglomerate puncte de trecere a frontierei au fost cele din vestul ţării, la graniţa româno-ungară, unde traficul de persoane pe sensul de intrare în ţară a crescut de patru ori faţă de o perioadă normală. (sâmbătă, 19 decembrie, începând cu ora 11.00, traficul pe sensul de intrare în țarî a fost chiar de 5 ori mai mare față de o zi obișnuită).

Într-un interval de 48 ore, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 420.000 de persoane, din care 248.700 pe sensul de intrare în ţară, cele mai tranzitate fiind punctele de trecere a frontierei din vestul ţării şi cele aeroportuare. Într-un week-end normal, la frontieră sunt înregistrate 260.000 treceri persoane, din care 134.000 pe sensul de intrare în România şi 130.000 la ieşirea din ţară.

Cele mai aglomerate au fost punctele de trecere de la frontiera comună româno-ungară, unde au trecut graniţa, în 48 de ore, peste 243.000 persoane, din care 193.200 pe sensul de intrare în ţară. Faţă de o perioadă normală, când într-un interval de 48 de ore, pe la frontiera româno-ungară intra în România aproximativ 50.000 persoane, traficul la frontieră, pe sensul de intrare a crescut de aproape 4 ori. Sâmbătă, 19.12.2015, începând cu ora 11.00, traficul pe sensul de intrare în ţară a fost chiar de 5 ori mai mare faţă de o zi obişnuită.

De exemplu, cel mai aglomerat punct de trecere a fost P.T.F. Nadlac II unde, într-un interval de 48 de ore, poliţiştii de frontieră au verificat, pe sensul de intrare în România, 54.000 persoane şi 16.000 mijloace de transport (faţă de aproximativ 15.000 persoane si 5000 mijloace de transport, într-o perioadă normală).

În intervalul de 48 de ore din acest week-end, la frontieră au fost depistaţi 7 urmăriţi general, 2 autoturisme furate din străinătate şi au fost constatate 27 de infracţiuni şi 47 fapte contravenţionale.

Poliţia de Frontieră Română a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control eficient şi operativ.

Astfel, s-au luat măsuri de suplimentare a personalului, peste 3.300 de poliţişti de frontieră desfăşurând, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat şi de creştere a numărului arterelor de control din punctele de frontieră, în limita configuraţiei acestora.

A fost folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi în cele mai aglomerate, în funcţie de trafic, au fost suplimentate arterele de control pe sensul de intrare în ţară şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.

Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei.

De asemenea, informaţii privind punctele de trecere a frontierei sunt disponibile pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră Române: www.politiadefrontiera.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cât câștigă un muncitor necalificat care se angajează la multinaționalele din Timișoara?

Mesajul unui tânăr enervat că în Timișoara o companie multinațională angajează muncitori necalificați, ca operatori în producție, oferind venituri lunare în jurul a 4.000...

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Citește și :