Trafic infernal în Timişoara, la început de săptămână. FOTO

522
Şoferii din Timişoara şi-au început săptămâna într-un mod foarte neplăcut: în ambuteiaje. Încă de la prima oră, marile bulevarde din oraşul de pe Bega au fost pline până la refuz de maşini, iar în mai multe zone s-a circulat bară la bară.
Pe strada Gării şi bulevardul Republicii, cozile erau kilometrice şi s-a mers cu 10 – 20 km/h. La fel a fost şi în pasajul Jiul, cu toate cele 5 benzi ale sale.

Situația nu a fost diferită nici în zona Pieţei 700, unde, pe bulevardul Gheorghe Dima, şoferii de abia înaintau. Apoi s-au lovit de alt ambuteiaj în zona Pieţei Mărăşti. Deşi, aici, lucrările de lărgire a sensului giratoriu la trei benzi nu afectează traficul, sutele de şoferi de abia mergeau. Iar de aici ambuteiajele au continuat spre Piaţa Consiliul Europei sau spre Punctele Cardinale.

Nici lucrările la străzi nu lasă traficul să se desfășoare în condiții normale. Potrivit autorităţilor, se munceşte în continuare pe Splaiul Tudor Vladimirescu, unde se circulă pe o singură bandă, în Piaţa Mărăşti şi la Pasajul Popa Şapcă, care este încă închis. Angajaţii SDM au început reparaţii şi la străzi de pământ sau de piatră cubică. Se munceşte pe străzile Ion Barbu şi Karl Brocky.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.