2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Trafic cu mirese românce

Un cetățean pakistanez care stă de 20 de ani în România a fost arestat după ce a făcut o adevărată avere din pețit și a deschis și o afacere în țara nostră.

El a prins obiceiul româncelor de a se cupla cu cetățeni străini și a profitat de acest lucru. Ajutat de patru români, Mahmood Tariq (foto) racola tinere sărace sau lipsite de educație, în special din județele Ilfov, Giurgiu, Călărași, dar și din București.Polițiștii de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate și de la Direcția Operațiuni Speciale (DOS) au reușit să demonstreze că, doar în ultima perioadă, a aranjat însurătoarea pentru cel puțin 20 de cetățeni străini, asiatici, în general, cu fete din țara noastră. De la fiecare bărbat care dorea, prin căsătorie cu o româncă, să obțină acte pentru a se stabili în Europa, gruparea condusă de Tariq cerea câte 10.000 de euro. Fetele se alegeau doar cu o mie de euro pentru acest demers.

Acte falsificate

Din cercetări a reieșit că membrii grupării ar fi pus la dispoziția româncelor acte falsificate – cărți de identitate, certificate de căsătorie, apostile etc., ce erau folosite pentru încheierea de căsătorii de conveniență cu cetățeni non UE. De fapt, „însurățeii” dobândeau, astfel, drepturi în spațiul UE, respectiv drept de ședere, drept de muncă, drept de locuința etc. Aceste căsătorii de conveniență s-ar fi încheiat pe teritoriul Ciprului, României și Germaniei.

În urma cooperării internaționale cu autoritățile din Cipru și Germania, s-a reușit identificarea a circa 20 de femei din țara noastră, pe care membrii grupării le-ar fi trimis în aceste țări pentru încheierea căsătoriilor. Din informațiile anchetatorilor, Mahmood Tariq se ocupă de ani buni de afacerea cu pețit. În 2011, el și-a deschis un magazin de textile într-un complex en-gross de lângă București. Anchetatorii verifică și care este numărul total al căsătoriilor încheiate pe filiera condusă de pakistanez.

Trei membri ai grupării, după gratii

La capătul anchetei internaționale desfășurată de Poliția Română și autoritățile din Cipru și Germania, Mahmood Tariq a fost reținut împreună cu ceilalți membrii ai rețelei: Mirel Simion, Florin Daniel Rățoi, Viorica Ion și Alin Adrian Țompi.

Polițiștii i-au prins în urma a 15 percheziții efectuate, luni, în cele trei județe și în Capitală. Au fost emise 12 mandate de aducere, pe lângă cei cinci fiind audiate și alte „mirese” de conveniență. Sub acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat și fals în înscrisuri oficiale, Mahmood Tariq, Mirel Simion și Alin Adrian Țompi au fost arestați, marți, în baza unui mandat de 30 de zile emis de un judecător de la Tribunalul București.

Din casele membrilor rețelei, polițiștii au ridicat 17.000 de euro, mai multe înscrisuri și copii ale unor înscrisuri falsificate, telefoanele mobile, laptopuri și tabletele ce ar fi fost utilizate de infractori.

Sursă: evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Deputatul Marilen Pirtea a fost numit noul președinte interimar PNL Timiș

În cadrul întrunirii Biroului Permanent Național al PNL, desfășurată duminică seara, unul dintre punctele de pe agenda de lucru a fost desemnarea unui...

„A fost un an plin de incertitudini în mediul de business, iar instabilitatea politică accentuează problemele cu care se vor confrunta companiile anul viitor”

 Anul 2024 a adus concedieri în multe companii din domenii precum automotive sau IT&C, dar și stoparea unor investiții ce au fost inițiate...

Citește și :