0.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Tractorul românesc, reinventat | Bolidul de la Reghin ar putea relansa exportul autohton

Tractorul românesc poate fi unul dintre produsele care să relanseze exportul autohton, consideră ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ştefan Radu Oprea, după o vizită la o companie românească care a omologat un tractor nou, de concepţie proprie.

„IRUM – o companie românească, a omologat noul tractor de concepţie proprie. Familia Oltean a investit în centrul de cercetare dezvoltare pariind pe creativitatea inginerilor autohtoni. Unii s-au întors chiar din Italia. Şi au reuşit. I-am vizitat cu un scop precis. Să le propun atacarea pieţelor tradiţionale unde tractorul românesc este cunoscut şi apreciat pentru robusteţea lui. Lucrul acesta poate fi realizat inclusiv cu sprijinul consilierilor economici prezenţi pe aceste pieţe şi prin intermediul programelor de promovarea a exportului sau a misiunilor economice. Cred că tractorul românesc poate fi unul dintre produsele care să relanseze exportul autohton„, scrie ministrul pentru Mediul de Afaceri, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, Reghinul poate deveni, astfel, un nou pol de dezvoltare având în vedere că, în jurul unei linii de asamblare, pe o rază de 100 km, de obicei, apar investiţiile firmelor furnizoare de subansamble, astfel că şi alte companii pot profita de succesul tractorului românesc.

În anul 2018, fabrica IRUM a prezentat conceputul original (de la idee până la produsul finit) al noului tractor agricol românesc TAGRO. Proiectul inovator a presupus o investiție totală de peste 4 milioane de euro, iar dezvoltarea prototipurilor a implicat cele mai moderne tehnologii.

IRUM Reghin a funcționat ca societate de stat până în anul 1999, când a fost achiziționată de MAVIPROD și a devenit o companie cu capital privat, integral românesc. În 2010, Mircea Oltean a decis să dezvolte în cadrul fabricii un nou tractor agricol, intrând astfel într-un sector total nou și diferit față de ce făcuse până atunci, respectiv utilaje forestiere.

Conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, România a importat, în primele patru luni ale acestui an, tractoare în valoare de 230,462 milioane euro, în scădere cu 3% faţă de perioada similară din 2018 (237,427 milioane euro).

Agricultura României avea la finele anului trecut peste 209.000 tractoare, conform datelor prezentate de ministrul Agriculturii, Petre Daea, în noiembrie 2018.

 

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Municipiul Timișoara va negocia achiziționarea unui pachet de acțiuni pentru Aeroportul „Traian Vuia”

La inițiativa primarului Dominic Fritz, Municipiul Timișoara va negocia achiziționarea acțiunilor private ale Aeroportului „Traian Vuia”, respectiv pachetul de 20% deținut de Fondul Proprietatea....

PNL dorește încă o dezbatere publică despre taxele și impozitele locale

Pentru interesul comunității timișorene, pentru ca cetățenii și mediul economic din Timișoara să câștige cu adevărat, cu înțelepciune și precauție, PNL cheamă decidenții politici...

Citește și :