Fecioara Maria, Maica Domnului, face parte din stirpea foarte rară a celor chemați la Dumnezeu fără a trece prin moarte, adormindu-i numai.
Fecioara Sfântă și-a avut cultul ei, încă de la începuturile creștinismului. E adorată ca Sfântă Fecioară, ca Născătoare de Dumnezeu, ca Maică Sfântă și preacurată. Din această sfântă adorație derivă înfățișarea Sfintei Fecioare, surprinsă în felurite chipuri, în icoanele sfinte. Potrivit tradiției, chipul Sfintei Fecioare ar fi fost zugrăvit, pentru prima oară, de evanghelistul Luca, care ar fi fost și pictor.
În timpurile primare i-au fost împrumutate trăsături ale feței de la statuia Minervei, adaptate cu cele relatate în evanghelii. În primele secole era închipuită ca o ființă cerească, voalată (așa cum, de altfel, era portul evreilor), șezând pe scaun, în poală cu micul Iisus. Mai târziu va fi imaginată ca împărăteasă a cerurilor și regină a îngerilor. Tot ca regină a cerurilor sufletești este înfățișată și în Apocalipsă, drept o femeie care este îmbrăcată în Soare, având sub picioare luna, iar pe cap o cunună cu 12 stele. Stelele, firește, îi închipuie pe cei 12 Apostoli, care i-au și proorocit, dealtfel, apariția și destinul.
Ca Maică fericită este înfățișată cu coroană pe cap și cu pruncul în brațe, iar ca Maică duioasă întrunește simbolurile celor șapte bucurii, manifestate sub forma unor trandafiri. Ca Maică îndurerată este străpunsă de șapte săgeți (chipul celor șapte dureri).
În icoanele judecății eterne stă de-a dreapta Fiului, către care conduce cetele drepților și se roagă pentru cei condamnați; adesea e înfățișată în rugul arzând, ținând Pruncul Sfânt în brațe. (VA)
Sântă Mărie Mare este numită sărbătoarea Adormirea Născătoarei, celebrată la 15 august. Tradițional, ea este „ținută” la fel ca Paștele și Crăciunul, având și un post de două săptămâni (care se spune că este rupt din Păresimi), în care nu este dezlegare nici la untdelemn (înafară de Probejenie), fiindcă toți pot să îl țină, în belșugul de legume și fructe. În Ajun, femeile rostesc (așa cum o fac de fiecare dată, la vreme de cumpănă), visul Preacuratei, iar ziua, la biserică și la morminți se împart struguri, prune și faguri de miere pentru cei morți.
Dintre toate sărbătorile dedicate Fecioarei Maria, aceasta (Adormirea Maicii Domnului, adică) este cea mai îndrăgită de către români. Este invocată de către fete, pentru grăbirea căsătoriei, de femei pentru ușurarea nașterii, de descântătoare pentru vindecarea bolilor. Ea binecuvântează boii, vacile, oile și porcii, pentru că au încălzit-o și hrănit-o în timpul Nașterii Domnului Iisus în grajdul lui Crăciun, și rândunelele pentru că au vestit învierea lui Iisus.
Are, deasemenea trăsăturile Marii Zeițe Geea Mater, din neolitic, invocată în momentele de grea cumpănă ale omului. În unele tradiții, Maica Domnului, identificată cu Luna (ori cu Pământul), se roagă de Dumnezeu să nu prăpădească lumea, să nu izgonească vânturile.