Tot mai mulţi români cu acte false, prinşi la frontieră

364

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat un cetăţean român care a încercat să intre în ţară în baza unui permis de fals.

În data de 14.01. a.c., în jurul orei 10.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, judeţul Timiş, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autoturism marca Kia, înmatriculat în Germania, cetăţeanul român Gheorghe R., în vârstă de 22 de ani, domiciliat pe raza judeţului Caraş-Severin.

La solicitarea poliţiştilor de frontieră, pe lângă documentele de identitate, şoferul a prezentat la control şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Slovenia. Lucrătorii de la frontieră au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document original, acesta fiind fals.

Faţă de cele constatate, tânărul a declarat că, în cursul anului trecut a urmat o şcoală de şoferi în Slovenia, în urma căreia a obţinut documentul prezentat la control, în schimbul sumei de aproximativ 2000 de euro.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi uz de fals.

Acte false şi pentru maşini

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timişoara au depistat doi cetăţeni români care au prezentat la controlul de frontieră, pentru maşinile pe care le conduceau, taloane de inspecţie periodică false.

* În data de 15.01.2016, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, judeţul Timiş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Sorin L., în vârstă de 26 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Mehedinţi, conducând un autoturism marca Citroen C5, înmatriculat în Bulgaria.

În urma verificării documentelor maşinii, având suspiciuni cu privire la autenticitatea talonului de inspecţie tehnică periodică, care purta însemnele autorităţilor bulgare, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare cu aparatura din dotare, stabilind că documentul este fals.

* Şi la Punctul de Trecere a Frontierei Orşova, judeţul Mehedinţi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţile de frontieră, cetăţeanului român Nelu M., în vârstă de 41 de ani, domiciliat pe raza judeţului Mehedinţi, care conducea un autoturism înmatriculat în Bulgaria.

La verificarea documentelor maşinii, având suspiciuni referitoare la autenticitatea talonului pentru inspecţia tehnică periodică, care purta însemnele autorităţilor bulgare, au efectuat verificări suplimentare cu aparatura din dotare, stabilind că documentul este fals.

În ambele cazuri, conducătorii auto au declarat că nu sunt proprietarii autoturismelor şi nu aveau cunoştinţă despre faptul că documentele erau false.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.