În data de 25 octombrie 2019, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, la Centrul Regional de Afaceri, cea de-a 26-a ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, eveniment devenit unul de referință în vestul țării, cartea de vizită a succesului și performanței în afaceri.
Topurile județene sunt organizate de către camerele de comerț teritoriale, pe baza unei metodologii unice și unitare la nivel național. Pentru realizarea clasamentului, se prelucrează numai bilanţurile depuse în termenul legal la Ministerul Finanţelor Publice.
Condițiile de eligibilitate sunt stabilite conform legii. În top sunt admise entitățile care sunt comercianți și îndeplinesc simultan câteva condiții cu privire la datele de bilanț: profit din exploatare pozitivă și cifră de afaceri de minim 100.000 de lei în cazul microîntreprinderilor și minim 250.000 de lei, în cazul celorlalte entități. Nu sunt admise în clasament: grupurile de interes economic (GIE); firmele ale căror cuantum format din suma datoriilor în legătură cu bugetul asigurărilor sociale şi bugetul statului şi impozitele şi taxele neplătite la termenul stabilit la bugetele locale depăşeşte cuantumul creanţelor în legătură cu bugetul asigurărilor sociale şi bugetul statului; firmele pentru care valoarea a cel puţin unui indicator calculat este negativă; Firmele care la data realizării clasamentului se află în stare de radiere, faliment, lichidare, dizolvare, întrerupere temporară de activitate, insolvenţă.
Topurile judeţene sunt structurate pe 7 domenii de activitate (Cercetare-Dezvoltare și High-Tech; Industrie; Agricultură, Silvicultură, Pescuit; Construcții; Servicii; Comerț; Turism), 251 grupe (conform codului CAEN) și 5 clase de mărime.
Clasamentul Topului Firmelor din Județul Timiș reunește firmele care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, din cele care au depus bilanţul contabil pentru exerciţiul financiar trecut. Dintre acestea, sunt evidenţiate firmele care au reuşit să se claseze pe locurile I, II şi III, structurate pe domenii, grupe de activitate şi clase de mărime, determinate prin ordonarea descrescătoare a punctajului.
Firmele membre CCIAT cu cotizația la zi primesc o bonificație de 10% din punctajul total.
Totodată, firmele a căror perseverenţă le-au oferit clasificarea pe unul din primele trei locuri în Top în ultimii șapte ani sunt distinse cu Trofeul de Excelenţă.
Parte integrată a evenimentului, Topul Instituţiilor de Învăţământ Superior consfinţeşte locul şi rolul pe care universităţile timişene le deţin în elita învăţământului academic românesc cât și calitatea comunicării şi colaborării prin proiecte comune viabile menite creșterii performanțelor mediului antreprenorial.
Ca în fiecare an, CCIA Timiș acordă premii și distincții speciale unor firme, asociații și instituții pentru momente aniversare și pentru realizări de excepție în diferite domenii de activitate – investiții, responsabilitate socială, inovare, ștafeta generațiilor, altele.
Premiile sunt înmânate de conducerea CCIA Timiș, de oficiali ai administrației publice locale – Prefectul Județului Timiș, Președintele Consiliului Județean Timiș, Primarul Municipiului Timișoara, de personalități ale mediului diplomatic și universitar.
Topul Firmelor din Județul Timiș reunește la fiecare ediție peste 800 de participanţi – reprezentanţi ai mediului de afaceri, înalți oficiali ai administrației publice centrale, regionale și locale, înalți diplomați, reprezentanți de marcă ai mediului academic, magistrați, asociaţii de afaceri, camere de comerț din țară și străinătate, colaboratori ai CCIA Timiş, mass media.
Ceremonia este urmată de un dineu și de momente artistice de excepție.
Notorietatea câștigată în peste un sfert de veac și succesul de care se bucură fiecare ediție a Galei Excelenței în Afaceri se datorează performanței unei întregi echipe, dar și partenerilor evenimentului care aduc plus valoare și conferă o identitate specifică.