12.1 C
Timișoara
luni 6 ianuarie 2025
Acasă Blog Pagina 6666

Scrisori către Moș Crăciun. Vezi ce surprize îi așteaptă pe copii

Atenție, copii! Moș Crăciun așteaptă și în acest an scrisorile voastre!

Moşul primeşte scrisori de la copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 10 ani. Acestea  pot fi depuse până în data de 16 decembrie, în cutia pe care a lăsat-o la Târgul de Crăciun, lângă brad. Scrisorile  trebuie să conţină numele, vârsta și numărul de telefon al celui care o semnează.

Pe adresa Târgului de Crăciun, organizat de Primăria Timişoara, în Piaţa Victoriei a sosit următoarea scrisoare:

Dragii  Moşului,

Am lăsat la Târgul de Crăciun, lângă brad, vizavi de Atelierul Moșului, o cutie mare unde aştept să primesc scrisori de la copiii cuminţi. În seara de 19 decembrie, la ora 17.30, atunci când voi ajunge la Târgul de Craciun din Timișoara, voi dărui cadouri copiilor care mi-au scris cele mai frumoase  şi interesante scrisori.

ATENŢIE! Îmi vor putea scrie doar copiii care au  intre 3 si  10 ani împliniți  şi au fost tot anul cuminţi şi ascultători. Cei  care nu ştiu să scrie pot fi ajutaţi de părinţi  şi bunici.

Cu dragoste, Moş Crăciun”.

În data de 19 decembrie, de la ora 17.30,  Moş Crăciun va sosi pe scena din Piaţa Victoriei, în cadrul spectacolului Poveste magică de Crăciun – un eveniment de cântece şi dansuri cu Piti Show Radio Timişoara, Compania Junior Phantasia şi Trupa de teatru a Şcolii generale nr. 7 Sfânta Maria. Cu această ocazie, se vor împărţi cadouri copiilor şi vor fi premiate cele mai frumoase scrisori trimise Moşului.

La vamă cu copii xerox după certificatele de înmatriculare ale autoturismelor

0

Tupeu de nedescris pentru doi bărbați. Le-au prezentat polițiștilor de frontieră copii xerox după certificatele de înmatriculare ale autoturismelor.

Aceștia au rămas fără ele, după ce au fost depistați la frontiera Cenad cu autovehiculele ieșite din circulație. Potrivit reprezentanților Poliției de Frontieră, primul dintre șoferii depistați, de 33 de ani, se afla la volanul unui autoturism „Ford”. După efectuarea formalităților de frontieră i s-a solicitat să prezinte actele la control.

După câteva ore, polițiștii de frontieră au depistat un alt șofer, domiciliat în județul Olt, conducând un „Volkswagen” înmatriculat în Spania. Aceștia le-au declarat polițiștilor că nu ştiau că autovehiculele sunt radiate din circulaţie şi că au achiziţionat bunurile în Spania de la doi cetăţeni bulgari contra sumei de 7000 euro, respectiv 8000 euro.“În ambele cazuri, șoferii au prezentat copii xerox după certificatele de înmatriculare ale autoturismelor, lucru ce le-a ridicat suspiciuni polițiștilor de frontieră, care au efectuat verificări prin Punctul de Contact Oradea. Autoturismul Ford figura ca fiind radiat din circulație din data de 1 decembrie 2015, iar Volkswagen-ul din data de 2 decembrie 2015”, transmite conducerea Poliției de Frontieră.

Polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

(Foto: www.manager.ro)

Timpark pune în vânzare pentru 2016 abonamente la aceleași tarife ca în acest an

Veste bună pentru șoferi. Aceștia vor cumpăra anul viitor abonamente Timpark la aceleași prețuri ca în 2015. Acestea sunt valabile de luni, 7 decembrie.

Conform conducerii, prețul abonamentelor rămâne neschimbat pentru anul viitor. Reamintim, Timișoara este împărțită în trei zone tarifare: roșie, galbenă și albastră. Zona 0, cea verde, include doar fostele parcări cu barieră din centrul orașului și alte două parcări de lângă Piața 700. Astfel, pentru zona verde, șoferii plătesc 3 lei/oră prin vouchere și 0,75 euro/oră + TVA prin SMS. În zona roșie – 1,5 lei/oră prin vouchere și 0,50 euro/oră prin SMS; în zona galbenă – 1 leu/oră prin vouchere și 0,35 euro/oră prin SMS, iar în zona albastră – 0,50 lei/oră prin vouchere și 0,25 euro/oră prin SMS. Abonamentul în zona roșie costă 34,23 lei / lună, 98,28 lei / trimestru și 359,26 lei/ an; zona galbenă – 27,93 lei / lună, 80,01 lei / trimestrial și 293,48 lei / an; zona albastră: 21,42 lei / lună, 61,74 lei / trimestru și 225,17 lei / an. Un abonament lunar general TimPark costă 42,84 lei / lună, 122,85 lei / trimestru și 450,34 lei / an.

Abonamentele pot fi procurate de la sediul Timpark. Programul de lucru este următorul: luni –vineri între 08:00 – 20:00, iar 14.00 – 15.00 (închis).

 

 

(Sursa foto: www.tion.ro)

Polițiștii au ieșit pe străzi. S-a lăsat cu amenzi drastice pentru șoferi

0

 

Șoferii vitezomani, în atenția polițiștilor. Oamenii legii au acționat la sfârșit de săptămână pe drumurile naționale, județene, dar și în localități pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente.

Astfel, au fost întocmite șapte dosare penale şi aplicate treisute șaptezeci și patru de sancţiuni contravenţionale. Dintre acestea, peste o sută cincizeci au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 48 pentru neutilizarea centurii de siguranţă. „Au fost reţinute în vederea suspendării 27 de permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, semnificația luminii de culoare roșie a semaforului electric, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi depăşirea limitelor legale de viteză”, spun reprezentanții IPJ Timiș.

Astfel de acțiuni vor avea loc și în zilele următoare.

(Foto: www.cugetliber.ro)

Moș Nicolae a venit la juniorii jandarmilor timișoreni

0

Petrecere pentru copiii jandarmilor timișoreni. Moș Nicolae a venit alături de aceștia și le-a oferit cele mai frumoase daruri copiilor cuminți.

Asociația umanitară „Urmaşii lui Glad” a organizat în 6 decembrie, cu prilejul sărbătoririi Sfântului Nicolae o petrecere pentru copiii jandarmilor timişoreni, la Megazone LaserTag.

Într-un cadru desprins din filmele cu poveşti cu zâne şi personaje de desene animate, ştiinţifico – fantastice, labirinturi sau navete spaţiale, copiii s-au bucurat de mişcare, voie bună şi distracţie. De juniori s-au ocupat prinţese şi personaje de desene animate ca Mickey şi Minnie Mouse, aceştia reprezentând atracţia serii pentru „micii jandarmi”. Nici cei mari nu au fost uitați. Ei au avut ocazia să participe la diferite concursuri în cadrul cărora au putut să îşi pună în valoare abilităţile.

Moş Nicolae a petrecut alături de ei și le-a oferit cele mai frumoase daruri.

petrecere copii jandarmi

Statuile din zona Cetate creează controverse. Vezi ce spun timișorenii despre EVA

Un nou monument expus pe o stradă din Timișoara. În zona istorică a fost amplasată statuia Evei, cea de-a patra din cele șapte care vor urma. Sculpura lui Virgil Scripcariu a fost amplasată duminică la intersecția străzilor Vasile Alecsandri cu Eugeniu de Savoya.

Potrivit autorităților locale este vorba despre statui care îmbină modernismul cu începuturile lumii: “Supermam”, “Coajă de om”, “Marea piramidă”, “Totem”,”De-a telefonul”, “Ansamblu de coloane”, “Eva”. Nici bine nu a fost așezată pe soclu, că au început criticile în rândul cetățenilor. “Nu știam ce reprezintă aceasta. Chiar e Eva? Nu seamănă deloc. E mică și grasă. Eva e reprezentativă pentru orașul nostru?”, “Nu îmi place. E urât. Ce e acela din spatele ei? Nu prea arată a șarpe. Ce să vă zic? Nu îmi place deloc. Primarul ăsta chiar își bate joc de timișoreni? Nu este posibil așa ceva, sincer vă spun. Părerea noastră nu contează deloc? Sunt bani publici. Chiar așa?”, “Nu comentez nimic. Nu are rost, sincer. E bătaie de joc. Cine sunt <<artiștii>> ăștia? Unde i-a găsit Robu?”, spun oamenii revoltați de ceea ce au văzut.

La rândul său, edilul Timișoarei spune că este conștient că aceste statui nu îi poate mulțumi pe timișoreni. Selecția statuilor este realizată de grupul de arhitecți care s-a ocupat de reabilitarea zonei Cetate din Timișoara.“Statuile sunt alese de către proiectanți și de către colectivul condus de domnul Sturza.Trebuie să lăsăm specialiștii, artiștii, arhitecții, să se pronunțe. Suntem pe un teritoriu unde nu se fac referendumuri, ci se decide pe principiul competențelor de specialitate. Sunt făcute unele să fie haioase, altele să fie cât mai fotogenice”, transmite Nicolae Robu.

Reamintim, primele monumente care au fost amplasate pe străzile Mercy și Eugeniu de Savoya sunt “Supermam” al lui Virgil Scripcariu, “Marea Piramidă”,“Coajă de om”, sculptată de Mircea Roman. Cele sapte statui din centrul istoric au costat 523.000 de lei, fără TVA, bani de la bugetul local.

Are 91 de ani, a condus SUA și susține că s-a vindecat de cancer

0

Situație inedită în SUA, unde fostul preşedinte american Jimmy Carter, în vârstă de 91 de ani, a anunţat că s-a vindecat de cancer. I-ar fi dispărut patru tumori din luna august când a fost diagnosticat cu melanom, care mai apoi s-a extins la creier.

„Am mers la doctori săptămâna aceasta pentru a doua oară”, a afirmat Carter într-o înregistrare video postată pe Twitter de NBC News.

„Prima dată când am fost pentru un RMN la creier, cele patru tumori erau încă acolo, dar răspundeau la tratament. Şi când am fost săptămâna aceasta, nu au mai găsit nici urmă de cancer. Aşa că am veşti bune”,  fostul preşedinte american Jimmy Carter.

Carter va continua să primească doze regulate de Keytruda, un medicament pentru boli autoimune aprobat recent, pentru a ajuta organismul său să caute eventuale celule canceroase care mai apar.

Jimmy Carter, în vârstă de 91 de ani, a anunţat în august că a fost diagnosticat cu melanom, care s-a extins la creier. Medicii i-au extirpat o parte din ficat şi au descoperit patru tumori mici pe creier. El a făcut o rundă de radioterapie pentru acele tumori şi a luat doze de Keytruda la fiecare trei săptămâni, conform Associated Press.

Jimmy Carter a fost preşedinte al Statelor Unite în perioada 1977 – 1981, iar ulterior s-a implicat în cauze umanitare şi în misiuni de monitorizare a alegerilor. Jimmy Carter a obţinut Premiul Nobel pentru Pace în anul 2002.

Pacienții arși în incendiul de la Colectiv aduc controalele în spitalele unde sunt tratați

0

Fiecare spital care are în îngrijire pacienți arși în incendiul de la Clubul Colectiv va fi controlat de către o echipă a Ministerului Sănătății.

În următoarea săptămână se vor face aceste controale în urma cărora se va evalua fiecare caz în parte pentru a stabili un program adecvat de recuperare medicală.

„Dorința familiilor este suverană pentru noi. Pe de altă parte experiența medicală și judecata medicală vor prevala. Din acest punct de vedere trebuie să înțelegeți că suntem racordați la standarde europene. Ceea ce putem să oferim și prin legislația românească și prin infrastructura românească vom oferi. Pe de altă parte, acolo unde considerăm și judecăm că este un beneficiu medical pentru pacient vom încuraja chestiunea aceasta (n.r. să fie dus în străinătate)”, a spus coordonatorul Grupului integrat de intervenție în criză, psihologul Gabriel Diaconu pentru agerpres.ro.

Secretarul de stat, Dorel Săndesc, spune că în cazul în care pacienții ar avea nevoie de tratament în străinătate o comisie medicală va analiza fiecare caz, iar acolo unde va considera că prin gravitatea leziunilor și complexitatea procedurilor de recuperare există o recomandare pentru tratament în afară va face acest demers.

”Recomandarea va fi făcută de o comisie unică, pentru a asigura un procedeu standardizat”, a subliniat secretarul de stat.

Sursa foto: www.romaniatv.ro

Luna cadourilor îi aduce Timișoarei un hipermarket Carrefour nou nouț

0

”Cred că prin darea în folosință a acestui hipermarket, am ajuns în plutonul unu, după București” spune Nicolae Robu, primarul Timișoarei, prezent la deschiderea primului hipermarket Carrefour din orașul nostru și celui de-al 29-lea din țară, în cadrul celui mai nou centru comercial dezvoltat de NEPI, Shopping City Timișoara.
”Ne bucurăm să deschidem primul hipermarket Carrefour din Timișoara, până acum fiind prezenți în oraș cu nu mai puțin de 6 magazine Market. Cu o suprafață de aproximativ 10 ori mai generoasă decât cea a unui supermarket, Hipermarketul Carrefour Timișoara propune clineților o gamă largă de produse, atât alimentare cât și non-alimentare, dar și servicii având cele mai înalte standarde de calitate, la prețuri cu adevărat avantajoase. Preocuparea noastră continuă este de a oferi clienților noștri o experiență specială de cumpărături și de a găsi într-un spațiu modern și prietenostot ceea ce au nevoiesub același acoperiș” a declarat Jean baptiste Denoncourt, Director General al Carrefour România.
Cel mai nou hipermarket Carrefour le oferă timișorenilor aproximativ 50.000 de articole, produse proaspete de măcelărie, gastronomie-rotiserie-pizza, brutărie, preparate în laboratoarele de fabricație proprie, totul etalat pe o suprafață de 7.800 de metri pătrați, iar tipul de așteptare este relaiv scurt ținând cont de cele 32 de case de marcat. În plus, sunt asigurate 1.800 de locuri de parcare gratuite.
Nu în ultimul rând, Carrefour Timișoara beneficiază de aparatură care reduce consumul de energie elecrtică și a emisiilor de dioxid de carbon.

Emilian Pavel Jurma

Cei mai mulți tineri din Timiș care ajung să sune la Ambulanță au o singură problemă gravă

0

Medicii din Timiș, care lucrează pe mașinile de ambulanță, au ajuns să fie tot mai șocați de pacienții la care ajung. O mare parte din persoanele cărora le acordă primul ajutor în caz de infarct sunt tineri, de 25 până în 30 ani, fapt deosebit de îngrijorător.

„Anul acesta avem tineri de 25 – 30 de ani care au făcut infarct. E adevărat că în unele cazuri era vorba despre malformații, dar altele sunt datorate și modului trepidant de viață, de la stres, toxice, alimentație, toate sunt de vină”, spune dr. Leonida Iancu, șeful Serviciului de Ambulanță Timiș.

Medicii de la Ambulanță sunt nevoiți să intervină în 24 de ore de peste 300 de ori, în tot județul Timiș la cazuri foarte diferite.

La orice vârstă infarctul apare în urmă întreruperii fluxului de sânge în artere și de obicei apare la persoanele peste 40 de ani, însă aceasta nu este o regulă generală, medicii din Timiș au parte de pacienți tot mai tineri. Boală coronariană la tineri reprezintă o problema majoră atât pentru pacient, cât şi pentru medic, din cauza efectelor devastatoare ale bolii asupra modului de viaţă al tinerilor, care sunt mult mai activi decât vârstnicii. Pot duce la infarct: stresul, fumatul, istoricul familial, poluarea, etc.