-0.9 C
Timișoara
sâmbătă 11 ianuarie 2025
Acasă Blog Pagina 6643

Diaspora cere demisia ministrului de interne pentru cozile kilometrice de la frontiera de vest!

0

Proastă organizare, dezinteres! În aceşti termeni duri cataloghează Federația asociațiilor de români din Europa – FADERE prestaţia ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă, vizavi de cozile kilometrice de la frontiera de vest.

„Este inadmisibil ca în apropierea sărbătorilor de iarnă, când foarte mulți români din Europa se întorc în țară, autoritățile să fie luate din nou „prin surprindere”. Însă, pe lângă faptul că frontierele nu au fost pregătite pentru acest moment, după ce a fost înștiințat că există cozi foarte mari, domnul Tobă s-a comportat în continuare cu dezinteres, nerezolvând problema”, transmite Daniel Tecu, președintele Federația asociațiilor de români din Europa – FADERE.

Potrivit FADERE, în Europa, în afara graniţelor ţării noastre, locuiesc în jur de trei milioane și jumătate de români: aceştia trimit foarte mulți bani în țară și se întorc acasă în număr mare de două ori pe an, tranzitând frontiera de vest, de Crăciun și în perioada vacanței de vară.

„Suntem indignați de sutele de telefoane și mesaje care le-am primit din partea românilor care în loc să fie primiți cu brațele deschise de România, sunt ținuți la granițe și sunt tratați încă odată cu dispreț. Sperăm ca adevăratul motiv pentru care s-au formate cozile uriașe să fie doar incompetența. Ar fi mult mai grav dată situația ar fi o răzbunare politică pentru votul diasporei sau și-ar avea originea în obiceiul polițiștilor de frontieră și vameșilor corupți care caută în bagajele românilor până îi fac pe acestea să le dea șpagă pentru a putea intra în țară”, a declarat Daniel Tecu, președintele FADERE, care cere demisia ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă (foto mai.gov.ro).

Traficul la frontiera de vest, la intrarea în ţară, de cinci ori mai mare faţă de normal

Poliţia de Frontieră a susţinut, luni dimineaţa, valorile de trafic prin punctele de trecere, la frontiera de vest, cu Ungaria, au revenit la normal, după un weekend marcat de aflomeraţie, cozi kilometrice şi timpi foarte mari de aşteptare.

La „punctele de trecere de la frontiera comună romano-ungara (…) au trecut graniţa, în 48 de ore, peste 243.000 persoane, din care 193.200 pe sensul de intrare în ţară. Faţă de o perioadă normală, când într-un interval de 48 de ore, pe la frontiera romano-ungara intră în România aproximativ 50.000 persoane, traficul la frontieră, pe sensul de intrare a crescut de aproape 4 ori. Sâmbătă, 19.12.2015, începând cu ora 11.00, traficul pe sensul de intrare în ţară a fost chiar de cinci ori mai mare faţă de o zi obişnuită”, a anunţat Poliţia de Frontieră, care susţine că a luat măsuri de suplimentare a personalului şi a suplimentat arterele de control pe sensul de intrare în ţară.

Marţi dimineaţa, alte probleme la frontiera de vest: o defecțiune la sistemul informatic la punctul de trecere Nădlac II- Csanadpalota a dus, din nou, la bulversarea traficului!

Autoturism răsturnat în Chișoda. O femeie, transportată de urgență la spital

0

Accident în localitatea timișeană Chișoda! Un autoturism s-a răsturnat din cauza unui șofer neatent.

Totul s-a petrecut pe strada Oituz din Chișoda. Potrivit oamenilor legii, vinovat de producerea accidentului este un tânăr de 29 ani, care nu a respectat indicatoarele rutiere și a intrat într-o Dacie, condusă de o șoferiță de 49 de ani. Impactul a fost atât de puternic încât automobilul acesteia s-a răsturnat în afara șoselei.

Mai multe echipaje de Poliție, Ambulanță și Pompieri au sosit la fața locului. Femeia a fost transportată de urgență la spital.

Șoferul  vinovat s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Percheziții în Beba Veche. Ce au descoperit polițiștii acasă la un tânăr

0

Percheziții în Beba Veche! Oamenii legii au ridicat luni de la domiciliul unui tânăr două arme şi aproape 1.000 de articole pirotehnice, deţinute ilegal.

Poliţiştii Secţiei 11 Rurale – Post de Poliţie Teremia Mare au efectuat trei percheziţii domiciliare unde au depistat 960 de articole pirotehnice, un pistol tip revolver, un pistol cu gaz şi 10 tuburi cartuş.

Bărbatul în vârstă de 25 ani s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de efectuare fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Plecaţi în străinătate? Ghid de călătorie pentru sărbătorile de iarnă

0

Ghid de călătorie pentru sărbătorile de iarnă, lansat de Ministerul Afacerilor Externe! Sunt oferite informaţii pentru Austria, Bulgaria, Elveția, Franța, Germania, Italia, Ungaria, dacă alegeţi să vă petreceţi Crăciunul şi Revelionul în aceste ţări.

„Încheiaţi o asigurare medicală de călătorie, procuraţi-vă din timp cardul european de asigurări sociale de sănătate! Asigurarea privată nu poate fi considerată un înlocuitor al cardului European, ci doar un mijloc complementar de asigurare a accesului mai facil la anumite servicii medicale. Fiecare cetăţean român este direct responsabil pentru plata eventualelor îngrijiri medicale. În cazul în care călătoriţi împreună cu un copil minor, încheiaţi, pentru acesta, înainte de efectuarea deplasării, o asigurare de călătorie care să includă acoperirea cheltuielilor medicale! Dacă urmaţi un tratament medicamentos, luaţi cu dumneavoastră reţeta prescrisă de medic.Nu luaţi cu dumneavoastră decât cantităţile necesare de medicamente pentru uzul personal”, sunt numai câteva informaţii generale conţinute în acest ghid de călătorie pentru sărbătorile de iarnă.

Pentru fiecare din şapte ţări cuprinse în acest ghid de călătorie pentru sărbătorile de iarnă sunt oferite informaţii legate de vinietă, anvelope de iarnă, limitele maxime de viteză, numere de urgenţă şi altele.

Acest ghid de călătorie pentru sărbătorile de iarnă, poate fi consultat AICI.

Cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația pentru telefoane mobile inteligente „Călătorește în siguranță”, care oferă informații și recomandări de călătorie și posibilitatea de a fi alertați în cazul în care apar situații deosebite în țara în care se află. Aplicația poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Deputatul Cornel Sămărtinean, trimis în judecată în dosarul fraudei de la Aeroportul Timișoara

Deputatul Cornel Sămărtinean a fost trimis în judecată de către DNA. Acesta este suspectat de abuz în serviciu, în formă continuată, şi conflict de interese, fapte care ar fi fost săvârşite pe vremea când era director al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” Timișoara.

Alături de el vor mai fi judecate încă două persoane. Este vorba despre Marius Mezin, director comercial al Aeroportului Internațional Timișoara, acuzat de abuz în serviciu în formă continuată şi participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, precum şi Lucian Blaga, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Potrivit procurorilor, este vorba despre modul în care aceștia au organizat licitaţia pentru ocuparea spaţiilor comerciale de la aeroport. Concret, Alin Popoviciu și Constantin Ostaficiuc, în scopul obținerii de beneficii materiale în cuantum de aproximativ 4.000 euro/lună, l-au determinat pe fostul director al A.I.T. să declanșeze procedura de închiriere a spațiilor comerciale din incinta aeroportului. Această procedură viza impunerea, pentru foștii chiriași, a unor condiții care să-i determine să renunțe la închirierea viitoare a acelor spații și astfel, inclusiv prin vicierea procedurii de organizare a licitației, spațiile comerciale urmau să fie preluate de firma controlată prin interpuși de către cei doi suspecți.“În cursul anului 2010, funcționari din cadrul Aeroportului Internațional Timișoara în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au luat decizia și au acționat concordant pentru obținerea de foloase necuvenite, de către o societate comercială, consecutiv prejudicierii bugetului unității în interesul căreia erau obligați să acționeze. Astfel, inculpații Sămărtinean Cornel Mircea și Mezin Marius Florin au participat la luarea deciziei și apoi au aprobat toate fazele unei proceduri frauduloase de selectare a unui agent economic care să închirieze spații aflate în incinta aeroportului”, se arată în comunicatul de presă al DNA.

De asemenea, această societate comercială urma să plătească o chirie mult diminuată față de foștii chiriași și față de plafonul minim stabilit de Consiliul de Administrație al A.I.T. În acest sens, inculpatul Mezin Marius Florin, fiind desemnat președinte al celor două comisii de organizare a licitațiilor pentru închirierea spațiilor comerciale din incinta aeroportului, a conceput și a dispus ca un alt funcționar ce nu cunoștea adevărata stare de fapt, să redacteze acte care reflectau în mod nereal respectarea procedurilor legale. “Scopul urmărit de acesta a fost ca, în eventualitatea unui control ulterior, să nu se mai poată constata că licitațiile din datele de 27.10.2010 și 03.11.2010 au fost denaturate, în sensul asigurării adjudecării contractelor de închiriere de către firma controlată de suspecții Popoviciu Alin Augustin Florin și Ostaficiuc Constantin. Cu ocazia audierilor, inculpatul Blaga Lucian a făcut afirmații mincinoase în legătură cu împrejurările în care a transmis oferte de participare la licitația de închiriere a spațiilor, acesta ascunzând motivul real al simulacrului de ofertare făcut, respectiv crearea aparențelor unei proceduri deschise, transparente și competitive. În realitate, a fost favorizată firma controlată de suspecții Popoviciu Alin Augustin Florin și Ostaficiuc Constantin. Prin activitățile infracționale derulate de către acești funcționari, cu concursul direct al persoanelor ce controlau în fapt societatea comercială ce a fost declarată abuziv drept câștigătoare a licitației trucate, s-a produs Aeroportului Internațional „Traian Vuia” Timișoara un prejudiciu în cuantum de 239.570,3 lei”, mai scrie în comunicatul DNA.

Procurorii DNA au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de suspecții Alin Popoviciu și Constantin Ostaficiuc.

Studenţii timişoreni, nemulţumiţi de camerele de cămin, modul de predare şi proasta finanţare

0

Sute de studenţi de la Universitatea de Vest şi Universitatea Politehnica din Timişoara i-au scris, săptămâna trecută, lui „Moş EduCrăciun”, în cadrul unei campanii inedite lansate de voluntarii din MindsHub.

Astfel, tinerii au fost încurajaţi să lase o mini-scrisoare la unul din standurile MindsHub în care să-şi exprime punctul de vedere cu privire la nevoile pe care le are sistemul educaţional românesc. În final, toate scrisorile vor ajunge la Ministerul Educaţiei Naţionale, în speranţa că lucrurile se vor schimba.

„Sunt nemulţumit de modul de predare al unor profesori. Ar fi de preferat să nu ne dea dictare, deoarece rolul unui profesor este să îţi explice materia, nu să îţi dicteze”, s-a plâns un student de la Universitatea de Vest din Timişoara. Pe de altă parte, Dani i-a scris lui „Moş EduCrăciun” că-şi doreşte „să nu mai existe discriminare în învăţământ, profesorii să fie mai bine pregătiţi şi motivaţi, burse mai mari şi taxe de şcolarizare mai mici. 6% din PIB pentru educaţie minim”.

Alţi studenţi i-au scris Ministerului Educaţiei Naţionale, în prag de Crăciun, că-şi doresc ca sălile de curs să fie dotate cu mai multă tehnologie, să fie cumpărate computere noi, pentru că cele existente sunt foarte vechi şi nu se poate lucra pe ele, să stea mai puţini în camerele de cămin sau măcar să fie modernizate. „Ţineţi minte: noi, studenţii de azi, pe care nu-i ajutaţi, sunt viitorul de mâine!”, i-a transmis o studentă din Timişoara nemulţumită ministrului Educaţiei.

“Îngerii Galbeni” sancționați cu 6000 lei de Poliția Locală!

Amenzi usturătoare pentru patronul a două firme de tractări auto din Timișoara. Polițiștii locali de la Serviciul Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal au amendat ieri două firme pentru că au montat panouri de afișaj fără autorizație de construire.

Este vorba despre “Îngerii Galbeni Asigurări” SRL și “Banat Tractări SRL”. Panourile au foast montate pe strada Miresei. “Conform Legii 50/1991, executarea sau desfiinţarea, totală ori parţială, fără autorizaţie a lucrărilor prevăzute la art. 3, printre care și lucrări de construcţii cu caracter provizoriu precum chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de expunere, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame, copertine şi pergole constituie contravenție”, susține conducerea Poliției Locale Timișoara.

Astfel că administratorul celor două societăți a primit două amenzi a câte 3.000 de lei.

Reunire în 8 ianuarie pentru ACS Poli

0

Vacanța de iarnă la ACS Poli ține ceva mai mult de două săptămâni. În 8 ianuarie 2016 alb-violeții din Liga I vor relua pregătirile.

Pauza de iarnă este una destul de scurtă pentru prim-divizionara de pe locul 11. Doar 17 zile de vacanță vor avea la dispoziție elevii lui Florin Marin pentru că întrecerea internă se reia neobișnuit de repede în acest an, în 12 februarie. În aceste condiții reunirea la ACS Poli va avea loc în 8 ianuarie, cu o lună înaintea partidelor oficiale.

În programul de pregătire a fost deocamdată bătut în cuie un stagiu centralizat în Antalya (Turcia) dar și 6 meciuri amicale. Rămân e de văzut pe care se va baza Florin Marin în acest stagiu, știut fiind faptul că trei poliști ar putea primi convocări în naționala României. Este vorba de Luchin, Ovidiu Popescu si Belu.

În altă ordine de idei, ACS Poli s-a despărțit de portarul Eduard Pap iar lista plecărilor este în continuare deschisă. Tânărul goal-keeper a căzut în dizgrație după golul încasat în meciul cu Astra Giurgiu. De atunci acesta nu a mai prins lotul trecut pe foaia oficială.

Mircea Băcală, din nou șef la Prefectura Timiș

Un nou prefect în Timiș. Mircea Băcală a fost repus în funcția de prefect al judetului.

Acesta a depus astăzi jurământul și a preluat funcția de la Eugen Dogariu, care va rămâne subprefect.

Mircea Băcală a mai fost reprezentant al Guvernului în județului Timiș până în urmă cu trei ani și jumătate. “Spre deosebire de primul mandat, acum nu mai am nevoie de acomodare. Cunosc atribuțiile instituției, organigrama. Am o bună convingere că voi avea o bună colaborare cu domnul subprefect. Am avut și o discuție pe această temă. Instituția prefectului va depinde și de modul în care această echipă funcționează”, declară prefectul județului Timiș, Mircea Băcală.

Zoltan Marossy a revenit pe postul de la Consiliul Județean Timiș, cel pe care îl ocupa înainte la Departamentul Achiziții.

Postarea care a devenit virală pe Internet: „Domnilor guvernanţi, v-aţi mărit pensiile, dar pentru copiluţii ăştia ce-aţi mărit? Foamea? Frigul? Nimicul?”

0

O româncă, Arina Arina, a postat pe Facebook o întâmplare care a impresionat zeci de mii de români. Postarea a strâns în doar 3 zile peste 75000 de like-uri şi peste 35000 de distribuiri. Comentariile sunt de prisos, vă prezentăm integram postarea:

Aseara, am trait una dintre cele mai dureroase experiente ale vietii mele. Eram in market-ul de cartier, unde stand-ul de branzeturi este langa cel de dulciuri. Ma uitm la o rotita de cascaval. Am auzit discutia:
„- Te rog, mama, voi fi buna si cuminte. Te rog!
– Nu avem bani, astia sunt! Daca iti iau bomboanele astea, nu mai avem bani de paine.”
Instinctiv am intors capul.
O femeie simpla, imbracata saracacios, dar curat, cu o pustoaica blonda, cu ochi mari albastri.
„- Te rog,ai promis ca anul asta va veni Mosul si ne va aduce bunatati….”
Stateam inlemnita, cu rotita de cascaval in mana.
Copila tinea in mana o punguta cu dropsuri. O priveam si nu-mi venea sa cred, ca povestile pe care le auzisem erau adevarate.
Copilul a lasat punguta cu bomboane pe raft si, trasa de mama-sa a plecat mai departe.
M-am intors, teleghidata, spre standul cu dulciuri. Punguta cu bombonele, pe care o tine copila in mana, costa 1,50 lei. Am inghesuit dulciuri in cos si, inevitabil, in drum spre casa de marcat, am trecut pe langa standul de carne. Femeia respectiva si copila, care se zgaia in geamul de prezentare a produselor.
„- Opt felii de parizer!” a spus si a continuat „Subtiri”
Mi-a stat inima-n loc.
Am cerut celeilalte vanzatoare un baton de salam de vara si unul de pastrama de porc.
Am ajuns la casa inaintea lor.
Imi inotau ochii in lacrimi.
Le-am asteptat afara, in fata marketului.
I-am intins sacosica cu dulciuri copilei blonde:
„- A trecut Mos Craciun pe aici si ti-a lasat sacosica asta la mine, pentru ca tu erai in magazin.”
Copila, a intors ochiii ei mari si albastri catre mama-sa, intrebatori. Iar femeia a dat din cap aprobator.
„- Vezi, mama, ca exista Mos Craciun!” a exclamat.
Priveam muta de emotie, ma durea si ma bucuram in acelasi timp.
Domnilor guvernanti, v-ati marit pensiile, dar pentru copilutii astia ce-ati marit? Foamea? Frigul? Nimicul?