Se caută președinte unic la PNL Timișoara. Vasile Blaga, copreședintele PNL s-a aflat sâmbătă la Timișoara. Acesta a afirmat într-o conferință de presă că în 11 decembrie, la București în cadrul şedinţei Consiliului Naţional, va propune ca primarii în funcţie sau candidaţii la primării să devină şi lideri de organizaţii municipale.
În cazul în care primarul de municipiu este şi copreşedinte la organizaţia judeţeană a PNL, acesta va putea desemna o persoană pentru a conduce organizaţia municipală. Decizia este luată la nivel national. În plus, Nicolae Robu ar putea fi unicul președinte al PNL Timișoara, susține Vasile Blaga. “Vom avea Consiliul Național în 11, o să luăm o serie de măsuri care să urgenteze fuziunea. În Timiș avem un singur președinte la aproape toate localitățile, mai puțin în Timișoara. Vom propune un proiect la Consiliul Național. Unde sunt primari în funcții și îndeplinesc condițiile de integritate, să fie șefi unici la municipale. În 2017, la nivel de județ va fi șef unic în Timiș. La nivel de Timișoara, după ședință, dacă va fi aprobată această propunere a noastră în 11 decembrie, din 12 domnul Robu este președinte la organizația municipală, copreședinte la județ”, a spus Vasile Blaga, copreședintele PNL.
Delegația din Timiș este formată din 24 de membri, dintre care 11 foști liberali și 13 foști democrați-liberali. În prezent, PNL Timișoara are doi copreședinți: viceprimarul Dan Diaconu și deputatul Cornel Sămărtinean.
Potrivit liderilor PNL, candidații trebuie să îndeplinească anumite condiții care ţin cont de lustraţie, traseism, nepotism, contracte cu statul, incompatibilitate şi conflict de interese, datorii la buget, plagiat şi probleme penale.
(Foto: www.ancheteonline.ro)