Tinerii care își desfășoară activitatea în centrul INCUBOXX din Timișoara pot răsufla usurați. Municipalitatea a remediat problema încălzirii sediului.
Vă reamintim că în vara acestui an, ei au rămas fără aer condiționat după ce unul dintre electricieni, reprezentant al firmei Flexik, a furat anumite componente necesare funcționării centralei.
După ce vara au suferit din cauza căldurii, iar până acum au fost nevoiți să se încălzească cu radiatoare, IT-știi vor avea condiții civilizate, și asta cu ajutorul consilierului primarului Timișoarei, care s-a implicat. “Am reușit să obținem, datorită lui Robert, care a avut o idee foarte bună și a contactat producătorul din Turcia. Le-a explicat că au fost furate plăcuțele de pe centrale și că ISCIR nu poate da undă verde funcționării. Producătorul ne-a trimis extrem de prompt plăcuțe, pe baza cărora ISCIR-ul va da omologarea de punere în funcțiune”, explică edilul Nicolae Robu.
Clădirea este dotată cu birouri, săli de conferințe, spații de relaxare potrivite pentru tineri: un perete de cățarare, terase și săli de gimnastică. INCUBOXX a fost inaugurat anul trecut.
Incubatorul de afaceri are o suprafață desfășurată de peste 6.300 de metri pătrați. Aici sunt puse la dispoziția celor care vor lucra aici 54 de birouri, săli de conferințe, cantină, dar și sala de fitness și dușuri.