8.1 C
Timișoara
vineri 1 noiembrie 2024
Acasă Blog Pagina 6589

RATT sub lupa Poliției Timiș! Se derulează o anchetă penală

Regia Autonomă de Transport Timișoara a intrat în atenția IPJ. Totul după ce societatea a făcut mai multe sponsorizări de 100.000 lei în perioada când era aproape de faliment.

Acum, Poliția Timiș le-a solicitat aleșilor să precizeze baza legală în care s-au făcut sponsorizările. Vă reamintim, Regia a dat bani în perioada 2012 – 2014 Parohiei Ortodoxe din zona Tipografilor – 71.000 de lei, a sponsorizat cu 9.000 de lei Asociația “Prietenul meu Gabriel”, în anul 2012, Sindicatul Transporturilor Timișoara cu 8.400 de lei și a dat 2.400 de lei firmei Sindicatul Tepotrans Timișoara. În plus, Casa de Cultură a municipiului Timișoara a primit 2.000 de lei de la RATT, iar Asociația “Sfântul Nectarie” din Cluj, respectiv Centrul de Îngrijire Paleativă au primit 10.000 de lei.

În ședința de plen a Consiliului Local de marți, edilul-șef i-a interzis cu vehemență șefului RATT, Ioan Goia, sponsorizările.“Serviciul Juridic trebuie să se pronunțe asupra legalității sponsorizărilor, dar în privința oportunității de sponsorizare vă rog să nu mai luați astfel de decizii. Vă rog să nu mai faceți sponsorizări de acest tip, nici la parohia nu știu care, nici la asociații. Știu că mi-ați arătat suportul legal pe care vă bazați, dar vedeți că de acolo se naște o anchetă și doar printr-o judecată se va stabili cum rămâne”, a izbucnit Nicolae Robu.

Parteneriatul NEPI-CBRE consolidează dezvoltarea imobiliară din Timișoara

0

NEPI (New Europe Property Investments plc.), cel mai dinamic investitor și dezvoltator imobiliar din România, anunță încheierea unui parteneriat strategic cu CBRE, liderul mondial în servicii de real estate, pentru închirierea proiectului City Business Centre dezvoltat în Timișoara.

Alegerea de către dezvoltator a unui consultant imobiliar, cu forța și experiența CBRE arată că piața imobiliară este matură și cu tendințe serioase de dezvoltare, atât în orașul Timișoara, cât și în țară.
“Am ales să colaborăm cu CBRE, un consultant de talie internațională, pentru că vine cu know-how-ul și contactele sale globale și propune strategii eficiente și sustenabile de închiriere pe următorii ani. Securizând cei mai buni chiriași, vom consolida poziția City Business Centre în topul celor mai căutate și apreciate clădiri de birouri din țară”, afirmă Lori Collin, Office Director în cadrul NEPI.
“Impactul pozitiv al dezvoltării acestui proiect asupra mediului economic local este unul evident, fiind create atât infrastructura necesară pentru companiile multinaţionale care doresc să se extindă sau să îşi înceapă activitatea în Timişoara, cât şi o serie de facilităţi pentru IMM-uri și start-up-uri locale”, declară, la rândul său, Răzvan Iorgu, Managing Director CBRE România.

Bunsines Center 6
Votat Green Building of the Year și Office Development of the Year, complexul de birouri de clasă A City Business Centre, care are o suprafață totală de 27.151 mp, poate fi definit drept un „oraș în oraș”, în raport cu Timișoara. Clădirile de birouri City Business Centre oferă companiilor spaţii de birouri, restaurante, servicii publice (bănci, servicii medicale, etc), parcare subterană și pistă pentru bicicliști, zone verzi, locaţie centrală, servicii de pază 24/24, dar și alte servicii necesare unui angajat pe tot parcursul programului său de lucru.
Timișoara a devenit unul dintre marii jucători de outsourcing din România, în contextul în care, în ultimii ani, țara noastră își consolidează poziția de destinație principală pentru tot mai multe companii din Europa de Vest și America de Nord, care intenționeaza să deschidă centre de suport în Europa Centrală și de Est. Conform celui mai recent raport întocmit de CBRE pe segmentul birouri din țara noastră, mai mult de 8% din totalul companiilor din România aleg Timișoara drept centru operațional.Orașul beneficiază din plin de statutul de centru universitar de prestigiu, găzduind nu mai puțin de 8 universități, dar și de o infrastructura îmbunătățită care s-a dezvoltat treptat, dar sigur, pe fondul creșterii competitivității.

Modificări în circulaţia unor trenuri

0

CFR Călători informează că, în această perioadă, pentru efectuarea unor lucrări la infrastructură, intervin modificări în circulaţia trenurilor. Sunt afectate trenuri care pleacă sau sosesc în gara Timişoara Nord.

Se execută lucrări între staţiile Ilia – Dobra (pe secţia Ilia – Lugoj)
– vor circula pe ruta deviată
în perioada 30 noiembrie/01 decembrie – 11/12 decembrie, IR 1837 Iaşi – Ilia– Lugoj – Timişoara Nord va circula ca tren IR 12837 pe ruta deviată Iaşi (plecare 19:25) –Ilia –Glogovăţ–Aradu Nou– Timişoara Nord (sosire 11:40).
în perioada 30 noiembrie/01 decembrie – 11/12 decembrie, IR 1838 Timişoara Nord–Lugoj–Ilia–Iaşi va circula ca tren IR 12838 pe ruta deviată Timişoara Nord (plecare 16:55) –Aradu Nou–Glogovăţ–Ilia –Iaşi (sosire 10:25).

Vor fi anulate următoarele trenuri:
– în perioada 1 decembrie – 12 decembrie, IR 1812 Timişoara Nord–Lugoj – Dobra – Ilia– Sibiu
– în perioada 2 decembrie – 12 decembrie, IR 1811 Sibiu – Ilia – Dobra – Lugoj – Timişoara Nord
– în perioada 30 noiembrie/ 1 decembrie – 11/12 decembrie, IR 1819 Târgu Mureş – Ilia – Lugoj – Timişoara Nord
– în perioada 1 decembrie – 12 decembrie, IR 1820 Timişoara Nord – Lugoj – Ilia – Târgu Mureş

Înainte de călătorie, CFR Călători recomandă tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziţionat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren şi suportarea costurilor amenzii, conform reglementărilor în vigoare. Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să se adreseze personalului din staţii, să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro sau să contacteze reprezentanţii CFR Călători la numerele de telefon 021/9521.

Țigări ascunse în roata de rezervă! Vezi ce acțiuni au derulat polițiștii de frontieră și jandarmii

0

Cincisute șaptezeci de misiuni la frontiera de stat, 53 de fapte ilegale constatate, săvârșite atât de cetățeni români, cât și de străini, și amenzi de 17.085 de lei. Este bilanțul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara și al Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara.

Echipele mixte au desfășurat mai multe acțiuni în ultimele nouă zile. Astfel, traficul de mijloace de transport și persoane prin punctele de frontieră a fost de peste 78.900 de persoane și 27.500 în cazul mijloacelor de transport.

Luni, 7 decembrie, a fost oprit pe drumul E70 spre Timișoara, un tânăr de 25 de ani suspectat că ar transporta ilegal țigări. Acesta a fost dus la Sediul Poliției de Frontieră Deta pentru verificări. Pona, câinele specializat în descoperirea produselor din tutun, a găsit în roata de rezervă a automobilului 295 de pachete de țigări.

În plus, în autovehicul s-au găsit 20 de litri de alcool, pus în sticle de bere de 500 mililitri fiecare. Șoferul vehiculului le-a declarat polițiștilor că nu cunoaşte provenienţa bunurilor descoperite în maşina sa. Inspectorii vamali i-au aplicat o sancţiune contraventională în valoare de 5000 lei, iar întreaga cantitate de ţigări şi alcool în valoare de 4.760 lei a fost ridicată în vederea confiscării.

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara va dispune în continuare toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru asigurarea unui control operativ atât în punctele de trecere a frontierei de stat, cât şi la frontiera verde. Astfel, s-au luat măsuri de suplimentare a personalului care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi de creştere a numărului arterelor de control din punctele de frontieră.

Totodată, lucrători din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Timişoara vor asigura ordinea şi liniştea publică în punctele de trecere a frontierei de stat şi vor acorda sprijin poliţiştilor de frontieră în funcţie de situaţiile care apar pe timpul executării misiunilor.

Donald Trump aruncă bomba: fără musulmani, tăiaţi Internetul!

0

Discursul republicanului Donald Trump se radicalizează: vrea să le închidă musulmanilor uşa în nas, ba mai mult, „să facem ceva cu Internetul”. Casa Alba a reacţionat!

Donald Trump a lansat un apel la „interzicerea totală şi completă a accesului musulmanilor în Statele Unite până când aleşii ţării noastre vor înţelege ce se întâmplă”! Şi musulmanii care trăiesc în SUA sunt luaţi în colimator de Donald Trump, căci potrivit miliardarului, ar întreţine ura faţă de americani: „Va trebui să stabilim de unde vine această ură şi de ce. Până când vom fi capabili să stabilim şi să înţelegem această problemă şi ameninţarea serioasă pe care o reprezintă, ţara noastră nu poate fi victima atacurilor oribile din partea indivizilor care nu cred decât în jihad şi nu au niciun respect pentru viaţa omenească”.

Donald Trump: să închidem cumva Internetul ăla!

Donald Trump a găsit soluţia la recrutarea de adepţi ai Statului Islamic, de pe teritoriul SUA, ca apoi aceştia să se întoarcă din bazele ISIS pregătiţi de atentate. Cine este vinovat? Internetul, susţine Donald Trump.

„Pierdem numeroşi oameni din cauza Internetului. Şi trebuie să facem ceva. Trebuie să mergem să îl vedem pe Bill Gates şi mulţi alţi oameni care înţeleg într-adevăr ce se întâmplă. Trebuie să vorbim cu ei şi poate, în anumite zone, să închidem cumva Internetul ăla”, a declarat, la un miting, Donald Trump (foto https://www.facebook.com/DonaldTrump).

Administraţia Barack Obama: declaraţiile lui Donald Trump îl descalifică să fie preşedinte

Casa Alba a reacţionat: „Ceea ce a spus Donald Trump îl descalifică pentru a fi preşedinte”, a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al lui Barack Obama. Şi nu a fost singura condamnare. De pildă, democratul Martin O’Malley l-a etichetat pe Donald Trump drept „fascist demagog”.

Proiectul care prevedea anularea a 70% dintre penalitățile rău-platnicilor, RESPINS!

Atenție! Timișorenii care nu și-au plătit la timp taxele și impozitele la bugetul local nu vor fi scutiți penalități.

Consilierii locali au respins proiectul, marți, în cadrul ședinței de plen. Vă reamintim, în baza Ordonanței 44/2015 social-democrații au inițiat un proiect de hotărâre care prevedea anularea a 70% dintre penalitățile rău-platnicilor, dacă și-ar fi achitat debitele înregistrate la data de 30 septembrie, până în 31 martie 2016.

Șeful Direcției Fiscale din cadrul Primăriei Timișoara, Adrian Bodo, a spus ce ar însemna aprobarea unui astfel de proiect. “Am făcut deja un raport. Nu cred că e bine nici da, nici ba. Am văzut că totuși se speculează. Sunt și oameni care au bani și nu plătesc. Ceea ce am arătat în raport e că sunt oameni care nu pot să plătească, deși au disponibil. La modul general, descurajez plata la care au venit și au plătit la termene nu plătesc 85%, ci plătesc 35 % până în 31. Am comunicat 80 mii de somații. Dacă vin 10% din 80 mii, o să avem la ghișeu 8000 de oameni cu cereri”, explică șeful Direcției Fiscale, Adrian Bodo.

Primarul Nicolae Robu s-a opus cu vehemență.“Eu sunt împotriva facilităților, pentru că am temerea că dacă adoptăm astfel de facilități atunci vor fi încurajați și alți cetățeni, buni-platnici, să se lase cu restanțe. Cei care plătesc vor zice că pentru  restanță așa de mică, de 30%, pot să își lase și ei restanțe”, spune edilul.

Pacienţii din Colectiv, „colonizaţi” cu bacterii

0

Medicii de la Military Hospital Queen Astrid Bruxelles, unde au ajuns opt pacienţi răniţi în incendiul din clubul Colectiv, au precizat clar: la internare, ei păreau să fie colonizaţi cu o anumită cantitate de bacterii!

Acst fapt reaprinde dezbaterea legată de infecţiile intraspitalicesti care bântuie în spitalele din România!

Răspunsul primit de România Liberă de la Military Hospital Queen Astrid Bruxelles este următorul: „Pacienţii români au fost primiţi în spitalul nostru militar pe 7 noiembrie 2015. Doi dintre ei se află la Unitatea de Îngrijiri de Urgenţe, iar ceilalţi şase la Unitatea de Îngrijiri Medii. La internare, ei păreau să fie colonizaţi cu o anumită cantitate de bacterii. Condiţia lor medicală este, acum, una stabilă, iar noi le oferim o îngrijire la standarde ridicate aşa cum o cere starea lor actuală. În timpul oricărei spitalizări, există şanse mici şi limitate de a obţine o infecţie nosocomiala, posibilitate faţă de care noi luăm toate măsurile de prevenţie”.

Ministerul Sănătăţii: principalul factor care a determinat decesul pacienţilor răniţi – leziunile pulmonare grave

Spitalele din România utilizează ghiduri naţionale şi internaţionale, precum şi protocoale specifice de tratament în cazul marilor arşi. După incendiul din data de 30 octombrie, Ministerul Sănătăţii a transmis aceste protocoale, din nou, către unităţile sanitare care au preluat în îngrijire răniţii de la Colectiv, precizează MS.

„Infecţiile instraspitalicesti reprezintă, pe plan internaţional, una dintre complicaţiile cele mai frecvente ale pacienţilor cu arsuri majore. Conform studiilor de specialitatea în acest domeniu, 75% dintre decesele pacienţilor cu arsuri sunt asociate cu complicaţii infecţioase şi/ sau leziuni pulmonare”, susţine Ministerul Sănătăţii, care adaugă că principalul factor care a determinat decesul pacienţilor răniţi – în total, au fost 60 de decese – în incendiul din 30 octombrie este reprezentat de leziunile pulmonare grave.

Am aflat că Direcţia de Sănătate Publică a municipiului Bucureşti a recoltat probe care atestă încărcătură microbiană aeriană şi altele care să arate încărcătură bacteriană de pe suprafeţele din incinta spitalelor: „Rezultatele acestor teste vor fi finalizate în cursul săptămânii viitoare”.

Incendiul din Colectiv: situaţia pacienţilor din străinătate

Iniţial, un număr de 39 de pacienţi răniţi în incendiul din clubul Colectiv au fost transferate în unităţi sanitare din străinătate, după cum urmează:
Austria – cinci persoane transferate, un deces, patru persoane în stare stabilă
Belgia – opt persoane, care se află în stare stabilă
Olanda – opt persoane transferate, două decese, şase persoane în stare stabilă
Germania – cinci persoane transferate, două persoane în stare stabilă, una cu evoluţie incertă, două decese
Marea Britanie – nouă persoane, trei decese, şase persoane în stare stabilă
Norvegia – o persoană în stare stabilă, externată
Israel – trei persoane, din care un deces, două persoane în stare stabilă

În spitalele din Bucureşti mai sunt internate 24 de victime ale incendiului din data de 30 octombrie, dintre care trei pacienţi în stare critică şi 21 în stare stabilă.

The Voice of Children! Asculta acest colind – VIDEO

0

Evenimentul „The Voice of Children”! O mie de elevi din România vor cânta un colind, în sincron live cu elevi din opt ţări de pe tot globul – ascultă melodia!

„The Voice of Children” răsună joi, 10 decembrie 2015, la ora 19:00, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. Aici vor intra pe scenă peste 1.000 de copii de la 26 de şcoli clujene, alături de alţi 200 de elevi din opt ţări, din toate colţurile lumii — India, SUA, Columbia, China, Finlanda, Macedonia, Spania, Marea Britanie. Împreună, vor cânta în sincron live, pe cinci voci, cover-ul special, sub motto-ul „Make a better world with our children, for our children”.

„The Voice of Children”: de ce cântecul „That’s Christmas to me”, al celebrei trupe a cappella Pentatonix?

Evenimentul „The Voice of Children” este organizat de Transylvania College la iniţiativa Claudiei Anamaria Eli, profesor în cadrul şcolii. Ea a ales cântecul „That’s Christmas to me”, al celebrei trupe a cappella Pentatonix, pentru a transmite într-un mod inedit mesajul că orice băiat şi orice fată din această lume are o voce, care, dacă se face auzită, poate dărui tuturor speranţă, inspiraţie şi pace.

Copii de toate etniile, religiile şi culturile vor fi alături de copiii români în direct, iar publicul clujean îi va putea vedea prin intermediul celor două monitoare care vor flanca scena din cadrul Târgului de Crăciun din Cluj-Npoca.

Alături de ei vor fi prezenţi artişti precum Alexandra Ungureanu, Laura Bobb, „Remakers’, Lucreţiu Nedelea şi Octavian Băieş, „Hazard”, Dudu Isabel, „Seven”, Călin Cozma – bariton, colaborator la Opera din Berlin şi la Opera Naţională Romană Cluj-Napoca.

https://www.youtube.com/watch?v=wihmWiIKvW8

Proiectul face parte din evenimentele legate de „2015 Cluj Capitală Europeană a Tineretului”. De asemenea, „The Voice of Children” este o continuare a eforturilor profesorului Anamaria Eli de a implica cât mai mulţi copii în proiecte educative creative. Prima iniţiativă în acest sens a fost proiectul „Cups Song”, cu Alexandra Ungureanu, al cărui videoclip se apropie de un milion de vizualizări pe Youtube.

L-au lăsat fără banii de mașină! Prietenii au plecat cu 11.500 lei după ce l-au bătut bine

0

Intenționa să-și achiziționeze un autoturism cu banii primiți de la rude. Vorbim despre un tânăr din Drobeta Tr. Severin care a fost jefuit în locuință de niște prieteni.

Aceștia l-au lăsat fără suma de 11.500 lei. Întâmplarea a avut loc în noaptea de 3 spre 4 decembrie în apartamentul din Timișoara, în care acesta locuia cu chirie.

Conform polițiștilor, bănuiții ar fi pătruns în locuința unui tânăr de 23 de ani, prin inducerea în eroare, unde, sub amenințarea cu acte de violență, l-ar fi deposedat de suma de 11.500 lei.

Într-un final, după câteva zile hoții au fost prinși și urmează să fie prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă. Cel care a pus totul la cale este cercetat pentru complicitate, iar ceilalți doi pentru tâlhărie calificată.

(Sursa foto: www.giurgiuveanul.ro)

DIICOT: anchetă în cazul unui adept al grupării teroriste Statul Islamic

0

Acuzaţii grave din partea DIICOT la adresa unui tânăr din Craiova! Acesta ar fi publicat pe internet materiale de propagandă ale grupării teroriste Statul Islamic, inclusiv decapitări si incendieri de persoane!

Respectivul a intrat în vizorul procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – DIICOT, care anunţă că suspectul „a promovat în mod sistematic, în public, doctrina radical-islamistă”. Mai exact, ar fi postat, pe reţele de socializare, „opinii, scrieri, imagini, înregistrări audio-video reprezentând activităti, acţiuni armate, violenţe si de propagandă ale grupării teroriste Statul Islamic: decapitări si incendieri de persoane, execuţii prin împuşcare, mesaje radical-jihadiste ale liderilor unor grupări teroriste, mesaje de propagandă a Statului Islamic”.

Ce a urmărit? „Câştigarea de noi adepţi, capabili să recurgă la săvârşirea aceluiaşi gen de fapte ca cele a căror promovare prin propagandă a realizat-o”, spun procurorii DIICOT.

Suspectul aflat în vizorul DIICOT are 17 ani şi este elev la un liceul din Craiova

Percheziţia la domiciliul său a scos la iveală materiale de propagandă islamistă! În ancheta DIICOT s-au implicat ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalitatii Organizate, iar suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.

Tânărul a fost audiat în prezenţa unui psiholog, anchetatorii urmând să decidă dacă vor solicita, cu acordul părinţilor, o expertiză psihiatrică a acestuia. Suspectul are 17 ani şi este elev la un liceul din Craiova.