Iubiți Frați și Surori în Cristos,
De Crăciun se împlinește un vis ancestral al omului. În adâncul sufletului fiecărui om există dorința de a-l întâlni pe Dumnezeul său, pe Creatorul său, la fel cum un copil despărțit de părinți tânjește cu o dorință elementară să îi cunoască, să își întâlnească părinții. De Crăciun, această dorință se împlinește: Dumnezeu însuși vine la om. Îl caută. Și cât de mare este urpriza! Dumnezeul infinit, cel atotputernic vine la noi sub chipul unui prunc. Cel care are toată bogăția lumii în mâinile Sale, apare acum în sărăcia unui staul. Dumnezeu, care este tăpân a toate, se arată mai întâi celor mai simpli oameni, păstorilor. Domnul este un umnezeu al surprizelor. Și așa se întâmplă și în zilele noastre. El se arată în cele mai urprinzătoare moduri în viața noastră: atunci când Îl căutăm în măreție și în maiestate, El ne rimite la cei săraci și ne spune: „Tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi-ați făcut” (Mt 25,40). Atunci când Îl căutăm în acumularea cunoștințelor, El Îi mulțumește atălui pentru că a ascuns cunoașterea învățăturilor Sale de cei înțelepți și pricepuţi și a elevat-o celor mici (cf. Mt 11,25). Dumnezeu este infinit. Și așa este El, infinit, și în surprizele Sale.
La fel se întâmplă și în viața noastră. Dumnezeu se arată în fiecare zi într-un mod diferit… ne menține mereu vie credința, cu care să răspundem din nou și din nou la surprizele Sale. Dacă ieri L-am întâlnit în biserică, poate că astăzi vrea să se întâlnească cu noi într-un birou sau în bucătărie, printre cratițe… Ne întâmpină în căminul nostru. Nu palatul sclipitor i-a plăcut, ci un staul sărăcăcios. Dumnezeu ne caută în cele mai diferite circumstanțe. Esențial este că vrea să se întâlnească cu noi. Iar inima noastră este neliniștită până se va odihni în El, în întâlnirea cu El, la fel cum a experimentat și Sf. Augustin, la apogeul unei vieți pline de căutări, când Îl întâlnește pe Dumnezeu în adâncul sufletului său și descoperă adevărata viață.
„Cuvântul s-a făcut trup” (Ioan 1,14). Dumnezeu s-a făcut om, a venit printre noi și a locuit printre noi. El a venit în întunericul lumii… aducând lumină și căldură… și mult mai mult decât atât: plinătatea vieții. „În el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1,4), citim în Evanghelia după Sfântul Ioan. Prin urmare, iubiți frați și surori, relația cu Domnul nu poate fi înlocuită cu nimic altceva. Atunci când cineva nu are o relație vie cu El, începe să caute înlocuitori pentru a umple acest gol. Însă, de cele mai multe ori, acest lucru conduce la fundături și în cele din urmă la dezamăgire. În religiozitatea noastră trebuie, de asemenea, să fim atenți să construim o relație adevărată cu Dumnezeu. Nici El, nici sufletele noastre nu se mulțumesc cu simple acțiuni exterioare și mecanice.
În agitația perioadei electorale, oamenii au acumulat multe tensiuni. Adesea, oamenii se jignesc reciproc din cauza unei opinii politice… Este ca și cum nu s-ar întâlni oameni, ci doar interese și ideologii… Desigur, există și teama legitimă de a aduce ceva rău asupra noastră. În același timp, în toate aceste situații, sărbătoarea Crăciunului ne îndreaptă privirea spre izvorul speranței noastre: „Cuvântul s-a făcut trup”, Fiul lui Dumnezeu a venit printre noi. Aceasta este și astăzi speranța noastră, în mijlocul deznădejdii: să Îl lăsăm, să Îl invităm pe Isus și spiritul său să vină din nou și din nou în inimile noastre, în comunitățile noastre, în mijlocul conflictelor. Da, dar întunericul nu l-a primit, continuă Evanghelia. Întunericul lumii nu L-a primit, și de fiecare dată când lumea nu-L primește, chiar și astăzi, rămâne în întuneric. Dacă L-am primit pe Dumnezeu și Cuvântul Său în viața noastră și am permis Cuvântului Său să ne modeleze viața, putem trăi în speranță. Pentru că Dumnezeu poate să facă totul. Chiar și acolo unde omul se simte neajutorat, cum ar fi o eventuală boală ori situația actuală de război. Dacă Îl primim pe Domnul, putem spune cu încredere: facă-se voia Ta, nu voia mea. Putem trăi în speranță chiar și în mijlocul dezastrelor lumii, pentru că El poate să facă și face toate lucrurile spre binele nostru, dar nu fără colaborarea noastră. Dacă atunci, și de atâtea ori de-a lungul istoriei, întunericul nu L-a primit pe Dumnezeu, astăzi avem ocazia să dăm un răspuns diferit.
Domnul ne mai oferă o oportunitate: să-L primim în inimile noastre, în viețile noastre.
Cuvântul Său să ne fie călăuză, să începem să trăim conform Cuvântului Său. Unul dintre episcopii din Africa Centrală ne-a mărturisit într-o seară, după Sinod, că atunci când, îndemnat de cuvintele Evangheliei, a mers pașnic, neînarmat, în mijlocul celor care îi măcelăriseră pe mulți dintre semenii săi, chiar proprii săi credincioși nu l-au putut înțelege și au vrut să răspundă cu violență la violență. Abia mai târziu au înțeles că aceasta era calea de a încheia pacea, de a realiza pacea… Atitudinea lui Isus, felul în care a venit în lume, este o cale nouă, care, dacă am urma-o, ne-ar face viața mult mai frumoasă, mai pașnică pe pământ.
În lume există violență, dar Dumnezeul nostru nu vrea să răspundă cu un nou act de violență.
Așa că, în schimb, el ne invită, ne cheamă, vrea să trezească în noi generozitatea… Domnul a venit astfel pe Pământ, încât a câștigat pierzând. Și în acest fel ne-a mântuit. Dacă omul rămâne în întuneric, dacă vrea să urmeze doar logica celor agresivi, întunericul nu va dispărea. Dumnezeul nostru, care a venit printre noi în Betleem, ne invită să construim pacea cu o inimă pașnică. Dacă vom construi împreună cu El, atunci speranța noastră poate fi deplină pentru că El este cu noi.
Le doresc tuturor fraților mei și surorilor mele un Crăciun binecuvântat și harul de a intra în noul an cu o inimă plină de speranță! Dumnezeu să ne dea și harul ca noul an să fie un an în care să Îl simțim mereu aproape!
Timișoara, Crăciun 2024
✠ Iosif Csaba Pál
episcop diecezan
