Seria de manifestări ce-i omagiază pe cei plecați dintre noi acum 28 de ani în urmă, în acel decembrie însângerat, a continuat și în seara de duminică. Un grup destul de masiv de tineri, dar și de participanți la Revoluție au ținut să se adune chiar în fața Catedralei Mitropolitane.
Aici au fost aprinse lumânări și candele tocmai pentru a aminti că și aici s-a murit. Au fost evocate momentele de foc. Fiecare și-a adus partea sa de poveste. Încă nu este total închegat tot zig-zagul de frânturi. O concluzie este clară, așteptările au fost mari. S-au realizat multe, dar nu suficiente pentru a trăi în acea lume visată atunci.
„De obârșie sunt timișorean, localnic. Revoluția m-a prins la Cluj, unde de fapt domiciliez, dar acasă va fi întotdeauna aici în capitala Banatului… Eram la Cluj, dar știam despre dezvoltarea evenimentelor de la părinții mei ce locuiau pe Calea Girocului. Au asistat la cele câteva zile tragice ce au întinat memoria celor ce și astăzi continuă să trăiască în acest cartier al orașului. De la tatăl meu am aflat de evenimente. Mi-a întărit presupunerile în legătură cu ce se întâmplă în Timișoara. Despre Revoluția spontană pornită de localnici, datorată unui cumul de nemulțumiri care au ajuns la un apogeu ce nu mai putea fi oprit. Cu tatăl am vorbit la telefon până inclusiv duminică la ora 17… Mi-a spus că după ora 17 orașul va fi izolat de restul țării. Am mai ascultat și la radio Europa Liberă. Am mai vorbit și cu un coleg, Miodrag Milin, unul din primii din cei ce au scris depre Revoluție. Astăzi este o zi memorabilă pentru noi timișorenii și netimișorenii …”, povestește Stelian Mândruț, profesor de istorie.
„Azi comemorăm 28 de ani de la Revoluția din decembrie 1989. Suntem în locul unde tinerii Timișoarei și-au dat viața pentru libertate. Nu putem uita acele zile, în total de șapte, în care timișorenii au luptat pentru libertaste pentru democrație… Și nu putem să nu fim alături de cei ce și0au dat viața… Suntem alături de familiile îndoliate și le aducem un pios omagiu. Totodată încercăm să sensibilizăm tânăra generație pentru a cunoaște adevărul pentru care au luptat tinerii din 1989. Am constatat că în cărțile de istorie se scrie foarte puțin despre acele zile, cred că ar trebui ca instituțiile statului să se implice mai mult, în special Ministerul Educției și Cercetării pentru a se cunoaște sacrificiul tinerilor din 89”, crede Virgil Hosu președintele asociației Altar 89.
„Eu am fost împușcat cu trei cartușe aici la treizeci de metri, după trecerea de pietoni, înspre linia de tramvai în data de 17 decembrie la nouă seara. Veneam cu doi colegi. Eram în mijloc, unul în dreapta și altul în stânga mea. S-a tras un încărcător asupra mea. M-am târât până la statuia lui Vicențiu Babeș din parc. Aceste lucruri le-am explicat în cartea ce a apărut acum doi ani la noi la „asociația 17 decembrie”. Aici era un cordon de militari. De la colț de la fostul expres până la blocul celălalt. Mai târziu am aflat că erau Chițac și Stăculeascu (generali ai armatei trimiși la Timișoara pentru reprimarea manifestărilor). Chițac era cel ce coordona plutoanele de trăgători. A fost cineva împușcat chiar pe trecerea de pietoni. Am fost și eu lovit la ureche. Noroc că am întors capul altfel mă lovea în plin… Era foarte cald atunci… Parcă era o primăvară în noi, în suflete”, își amintește scriitorul Cornel Secu.
