Tineri pasionaţi de IT îşi dovedesc măiestria în domeniul micilor roboţi, la Timişoara

124
emecs-thon

Universitatea Politehnica din Timişoara găzduieşte, în acest sfârşit de săptămână, un concurs inedit destinat tinerilor pasionaţi de IT, care sunt invitaţi să-şi dovedească măiestria în domeniul micilor roboţi şi a maşinăriilor automatizate.

Competiţia se numeşte „EMECS-thon” şi reprezintă un maraton de 48 de ore în care echipele participante proiectează de la zero un sistem încorporat (embedded system) şi concurează pentru premiile puse la bătaie.

Evenimentul are loc în perioada 5-7 februarie şi se va desfăşura în laboratoarele complet echipate ale Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara şi, în acelaşi, timp, în celelalte universităţi participante din Norvegia, Germania, Marea Britanie, Bosnia şi Herţegovina şi Austria.

Acest proiect are scopul de a încuraja tinerii pasionați de domeniul IT&C să își antreneze creativitatea și să genereze idei de proiecte, oferindu-le șansa să le implementeze în cadrul unui concurs jurizat„, transmit reprezentanţii UPT. Echipele participante sunt formate din trei studenţi, care au posibilitatea să-şi aleagă o temă de proiect. În acest an, sunt aşteptate şapte echipe la Universitatea Politehnica din Timişoara.

După încheierea celor 48 de ore în care echipele au implementat de la zero proiectul, munca lor va fi jurizată și se vor acorda următoarele premii: Cea mai bună idee tehnică, Cea mai bună idee de afacere și Premiul de popularitate. La nivel global, echipa cu cel mai bun proiect este premiată cu titlul „EMECS¬-thon Gurus”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.