4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Tinerele mame pun piedici în activitatea Tribunalului Timiș!

Tribunalul Timiș ca instanță cu personalitate juridical are în competență, în acest moment, un număr de cinci judecătorii din județul Timiș. Acestea sunt cele din Timișoara , Lugoj, Făget, Sânnicolau Mare și Deta. De toate problemele care s-ar putea ivi se ocupă cele patru secții ale Tribunalului: două civile, una de contencios administrativ și fiscal și o secție penală. Tot pentru o bună desfășurare a activității mai există și câteva servicii cum ar fi : arhiva, registratura, grefa, dar și birouri de informare și relații cu publicul, de informatică și apostilă.

Anul 2016 a fost discutat și analizat de conducerea Tribunalului, care a oferit câteva date de sinteză despre volumul total de muncă. Acest volum de muncă rezultă din numărul total de dosare existente la începutul anului trecut, însumat cu totalul celor intrate în tot cursul anului trecut. La cele vechi, în numar de 8511 au mai fost adăugate încă 17123 de cazuri noi. Rezultă un total de 25634 dosare de rezolvat în 2016. Pare foarte mult. Și chiar este, dacă ne raportam la numărul personalului care se ocupă de ele. Conducerea  instituției este convinsă că, printr-o muncă eficientă, au fost rezolvate o bună parte din cazuri.

Față de anul 2015 a avut loc o creștere cu 323 noi dosare sau 1,26% a volumului de muncă. Cele mai multe au fost, așa cum este de așteptat, cele din domeniul civil iar cele mai puține din partea penală. Cele de contencios și de comercial au ocupat locurile de mijloc ale clasamentului.

În privința stocul de dosare suspendate, se înregistrează o crește semnificativă, de peste 25 de procente față de cele de anul trecut.

La numărul de judecători, schema Tribunalului Timiș stă destul de bine. Din cele 56 de posturi sunt ocupate 48, adică o pondere acceptabilă sau chiar bună.

La partea de personal, cea mai mare problemă o reprezinta numărul grefierilor. Acesta a crescut în ultimul timp dar nu suficient, față nevoile de a avea complete de judecată în formula stabilă. La grefieri, un procent de 99 la sută este ocupat de personal cu studii superioare.  Se pare însă că cel mai mare „necaz” în cazul grefierilor este ”natalitatea”. Cei mai mulți grefieri sunt doamne tinere, care pleacă în concediu de maternitate și de aici apare lipsa veșnică de personal.

În general, treburile merg destul de bine la instanța județeană, lucru care se reflectă și în plasarea Timișului pe un onorant loc patru pe țară, ca volum de activitate.

Mai există însă și rămâneri în urmă. Unele dosare (în special cele din domeniul falimentului) sunt nefinalizate chiar și de cinci ani. Mai mult, în civil și în contencios se întâlnesc și cazuri de cinci până la zece ani care așteptă să fie finalizate.

Unul din proiectele de viitor se referă la introducerea informaticii pe o scară și mai largă decât în prezent. Se va ajunge la așa numitul dosar electronic. Astfel oricine va putea consulta, chiar de acasă, arhiva digitalizată a tribunalului. Acest aspect ține însă în mare măsură de fondurile care le va aloca Bucureștiul pentru o nouă și modernă baza tehnică. Este cât se poate de clar că cu actualele calculatoare îmbătrânite și cu serverele obosite de foarte mulți ani, nu se va trece curând la acest sistem. Din acest punct de vedere tribunalul Arad ne-a luat-o înainte de mult. Acolo deja funcționează cu succes arhiva digitală, deși nu au un volum de muncă atât de mare ca la Timiș.

O mare piatră de moară pentru Tribunalul Timiș o reprezintă clădirea mare și modernă a judecătoriei Jimbolia. Pentru mulți ani de acum încolo nu se va înființa aici o nouă instanță. Problema este că cheltuielile de conservare a clădirii goale nu sunt deloc mici. Se încearcă mutarea arhivelor vechi, care nu se folosesc curent în aceste spații de la Jimbolia, în speranța unei utilități pentru această investiție nefolosită de atâția ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :