Cei mai buni sportivi ai județului Timiș în 2016 au fost premiați de CJT cu 350.000 lei. Atleta Adelina Pastor, luptătorul Ivan Guidea și jucătoarea de tenis de masă Adina Diaconu sunt campionii județului.
Anul 2016 a fost unul dintre cei mai buni pentru sportul din Timiș. Titluri mondiale la juniori, medalii de bronz la seniori și participări la Jocurile Olimpice sunt cele mai de seamă performanțe. În total peste 300 de sportivi timișeni și-au văzut eforturile întregului an răsplătite.
Consiliul Județean Timiș a pus la bătaie 350.000 de lei, sumă ce a fost împărțită sportivilor cu cele mai bune rezultate. În prim plan au stat oamenii cu cele mai însemnate performanțe: atleta Adelina Pastor (CSM Timișoara), luptătorul Ivan Guidea (CSM Lugoj), Adina Diaconu (tenis de masă – ACS Dumbrăvița). Cei trei au dominat topul sporturilor olimpice, în premieră având 3 sportivii pe prima poziție.
”A fost un an excelent pentru mine. Am cucerit medalii la Cmpionatul European și recent și la Campionatul Mondial. Consider o mare performanță titlul mondial obținut în fața asiaticelor; am dovedit că nu sunt de neînvins”, a declarat mezina trio-ului de pe prima poziție a topului, Adina Diaconu.
În Top 10 sunt prezenți: Darius Șuiugan (haltere – CS Haltere Timișoara), Ana Boldor (scrimă – CSU Poli Timișoara), Ilie Cojocari (lupte greco-romane), Simona Pricob (lupte libere – CSM Timișoara), Estera Dobre (Lupte libere – CSM Timișoara), Ion Povălniceanu (kaiac-canoe – CSȘ Timișoara), Ciprian Bălănescu (triatlon – CSM Ryde Competition), Andra Olariu (badminton – CSM Timișoara), Sonia Olariu (badminton – CSM Timișoara), Andreea Ogrăzeanu (atletism – CSM Timișoara).
Antrenorii celor trei laureați au fost desemnați tehnicianii anului. Respectiv Ioan Damaschin (atletism), Emil Vanea (lupte), Nicoleta Husar (ACS Dumbrăvița).
Abonați la prima poziție din anul 2011 încoace, rugbiștii de la SCM Timișoara Saracens au luat încă o dată distincția cuveit celei mai bune echipe din județ. De această dată au împărțit prima poziție cu colegii de club, handbaliștii de la SCM Politehnica. La sporturi individuale, echipa anului a fost desemnată ACS Dumbrăvița.
Au fost premiate rezultatele cele mai bune de la categoria sporturi neolimpice unde familia Dan a acaparat podiumului. Lucian, Emilian și Cristina au ocupat în această ordine primele trei locuri.
Topul sportiv este întocmit anual de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, instituție condusă de Adrian Tal. Sunt luate în calcul rezultatele obținute de fiecare sportiv legitimat la un club din județ și apoi sunt calculate conform unei grile a MTS-ului.