Guvernul condus de Ludovic Orban a aprobat în şedinţa desfăşurată în această după-amiază numirea Lilianei Oneţ pe funcţia de prefect de Timiş. Ea era deja subprefect, dar a promovat în funcţie după demisia Evei Andreaş.
Liliana Oneț fusese numită în decembrie, cu caracter temporar, prin detașare, subprefect de Timiș. Ea a mai ocupat aceeași funcție în perioada 2012-2014.
„Prioritățile mele sunt de a încerca să fac să meargă cât mai bine activitatea instituției. Suntem într-o perioadă în care instituția funcționează doar cu un subprefect. Până în momentul în care doamna prefect se va reîntoarce, sper, cât de curând, din concediu, încercăm să gestionăm toate activitățile și tot ce ține de activitatea Instituției Prefectului (…) Sunt multe lucruri care trebuie puse pe făgașul normal”, declara Oneț, la instalarea în funcția de subprefect.