Cele mai mari inegalităţi şi inechităţi sociale din Uniunea Europeană le întâlnim în România. Şi chiar dacă în ultimii ani suntem campioni la creşterea economică, se pare că dezvoltarea se duce doar în anumite buzunare.
Practic, România pare ruptă în două. Într-o parte nu sunt locuri de muncă, în cealaltă nu se găsesc angajaţi.
Lideră la stagnare este Moldova. Din cele opt judeţe de acolo, în şapte angajaţii reprezintă mai puţin de 20% din totalul populaţiei. Abundă şomerii şi lipsesc investitorii. În Capitală şi-n Transilvania situaţia e exact pe dos. Ratele de angajare sunt peste media naţională – abundă investitorii, însă nu mai au pe cine angaja.
Deşi simptomele sunt diferite, ambele Românii suferă de aceeaşi boală. Plafonarea.
La Vaslui, în judeţul Olt, sau în Teleroman, unde lucrează doar un locuitor din şase s-a căzut în capcana sărăciei. Iar sărăcia se autoalimentează. Centre universitare care să formeze specialişti nu sunt, iar cum nu sunt specialişti, investitorii care să şi ofere salarii mari n-au de ce să vină. Plafonul e şi mai greu de spart de vreme ce nici infrastructura nu ajută. Deşi Moldova a devenit cea mai mare pungă de sărăcie a României, autostrada care trebuia s-o unească de Transilvania a rămas un proiect într-un sertar.
Era o legătură care ar fi putut sparge şi plafonul celeilalte Românii. România competitivă, a hub-urilor de tehnologie de la Cluj, a fabricilor de componente auto din Vest şi-a salariilor mari. Dezvoltarea este aici frânată de deficitul de personal. În judeţele Timiş, Arad, Cluj, Braşov şi Sibiu lucrează mai bine de 30% dintre locuitori. În oraşe, unde s-au înmulţit multinaţionalele, angajatorii supralicitează pentru forţă de muncă şi tot recrutează greu.
Paradoxul e că adesea judeţele unde companiile nu găsesc angajaţi se învecinează cu cele în care oamenii nu găsesc de lucru. La Bistriţa Năsăud de pildă rata de angajare este peste media naţională, iar la Suceava, sub medie.
La mijloc însă sunt munţii, unde se opresc şi investiţiile.
Lipsa infrastructurii, fie că e între est şi vest sau între rural şi urban, e poate unul din motivele principale ale discrepanţelor financiare. Cei mai bogaţi 20% dintre români câştigă de peste opt ori mai mulţi bani decât cei mai săraci 20%.
De pe prima poziţie în clasamentul inegalităţii, România face notă discordantă cu celelalte foste membre ale blocului comunist. Cehia, Slovacia şi Slovenia sunt ţările cu cele mai mici diferenţe dintre bogaţi şi săraci. La noi, singurul moment în care inegalitatea a dat înapoi a fost în criză. După care discrepanţele au crescut din nou, semn că dezvoltarea economică a existat doar pentru unii.