Timișorenii vor putea folosi abonamentele STPT și TimPark în toate orașele din Alianța Vestului

294

Administrațiile orașelor din Alianța Vestului iau primele măsuri după semnarea parteneriatului. Consiliile locale din Timișoara, Arad, Oradea și Cluj – Napoca adoptă hotărâri prin care abonamentele pentru transportul în comun din aceste localități să fie valabile peste tot.

Astfel, timișorenii vor putea circula în Arad, Oradea sau Cluj-Napoca în baza abonamenteleor STPT, iar arădenii, orădenii și clujenii pot circula în Timișoara cu abonamentele din orașele lor.

”Ca urmare a constituirii “Alianței Vestului” este necesară inserarea unei prevederi în HCL nr.151/2018 prin care abonamentele generale pe mijloacele de transport în comun valabile în celelalte orașe semnatare (Cluj-Napoca, Oradea și Arad) să fie valabile, pe bază de reciprocitate, pe raza municipiului Timișoara”, se arată în proiectul de hotărâre.

De asemenea, Consiliul Local Timișoara va adopta o hotărâre prin care arădenii, clujenii și orădenii să poată parca gratuit în orașul de pe Bega. Nu în zona centrală, însă!

”Ca urmare a constituirii alianţei între oraşele Timişoara, Arad, Oradea şi Cluj-Napoca -,,Alianţa Vestului”- se consideră oportună inserarea unei prevederi în Regulamentul TimPark prin care abonamentele generale din celelalte oraşe semnatare: Cluj – Napoca, Oradea şi Arad să fie valabile pe raza municipiului Timişoara, cu excepţia zonei 0 (verde). Prevederea se aplică în condiţiile în care municipiul Oradea, municipiul Arad şi municipiul Cluj – Napoca, adoptă hotărâri de consiliu prin care abonamentul “GENERAL” de pe raza municipiului Timişoara să fie recunoscut în aceste oraşe”.

Hotărârile vor fi aprobate de consiliile locale din cele patru orașe până la finalul acestui an pentru a intra în vigoare din ianuarie 2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.