7.1 C
Timișoara
vineri 1 noiembrie 2024

Timișorenii sunt chemați la un dialog despre orașul cu titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2023

În cadrul proiectul Fundației FLIGHT s-a schimbat locul în care va fi expusă instalația și va avea loc dezbaterea anunțată anterior. Nu se mai întâmplă în Parcul Central, ci la Iulius Gardens. Și orele atelierelor pentru copii s-au schimbat.

Fundația FLIGHT vine cu un nou proiect menit să îi facă pe timișoreni să își exprime opinia legată de oraș.
„Shine Your Light” proiectul – al cărui titlu este inspirat de sloganul acestui an, în care Timișoara este Capitală Europeană a Culturii – își propune să vină în completarea Programului Cultural Timișoara 2023, prin cucerirea spațiului public și încurajarea reflecției și a dialogului cu cetățenii.
Fundația FLIGHT le-a încredințat lui Alexandru Șumălan, un artist emergent, creator de instalații, și sculptorului Benjamin Varga misiunea de (re)crea timișoreanul în contextul capitalei culturale, printr-o instalație luminoasă de mari dimensiuni, care simbolizează cetățeanul care “luminează orașul prin el”, care inspiră, se implică și ia parte la transformarea orașului. Aceasta va putea fi văzută până în 25 octombrie, în Iulius Gardens, un loc vizitat deopotrivă de turiști și localnici.
Impactul instalației asupra timișorenilor va fi sporit de organizarea unor activități care gravitează tematic, dar și fizic în jurul acesteia.
Simbolistica instalației este susținută și prin organizarea unor activități conexe, atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Cei mici vor putea să participle la ateliere de creație, tehnologie și la discuții în perioadele 30 septembrie – 1 octombrie, 7 – 8 octombrie, respectiv 14-15 octombrie 2023, între orele 16:00-20.00.
Pentru cei mari organizatorii lansează o dezbatere publică intitulată: Un capital pentru toți: TM2023.
Chiar înainte de a obtine titlul în mintea timișoreanului s-a ridicat o întrebare fireasca: „Mie la ce îmi folosește faptul că Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii?”. De-a lungul anilor de pregătire, dar mai ales în acest an, autoritățile locale, județene și naționale, instituțiile de cultură și operatorii culturali au încercat mereu să răspundă la acestă întrebare.

Dezbaterea publică din 30 septembrie, de la ora 11:00, din Iulius Gardens și îi va avea ca invitați pe prof.univ.dr. Adriana Babeți, prof.univ.dr. Marcel Tolcea și pe psihologul Mircea Dragu, oameni implicați activ în viața culturală și socială a orașului. Aceștia vor sta față în față cu toți cei care vor să creioneze un răspuns la temele și întrebările pe care acestă acțiune le lansează:
 Timișoreanul și titlul de Capitală Europeană a Culturii”,
 Cum contribui eu la acest titlu și la acest program?
 Cum mă schimbă acest program?
Intrarea este liberă.
Parteneri: Comoara cu Artă, Asociația XEO, Bordos.ArtWorks Kft, Iulius Town
Powered by George –primul banking inteligent.
Proiectul face parte din Programul cultural național -Timișoara Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanațat prin programul Light Fest+ derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Culturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Spălare rețele de apă în localitățile Begheiul Mic și Bătești

Luni, în data de 4 noiembrie 2024, în intervalul orar 08:00-16:00, se vor desfășura lucrări de spălare a bazinului de înmagazinare și a rețelelor...

Timișoara Food Summit 2024 / FOTO-VIDEO

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara (USVT) găzduiește cea de-a III-a ediții a Timișoara Food Summit 2024, care are loc până...

Citește și :