Timișorenii stau la coadă din prima zi pentru plata taxelor și impozitelor-VIDEO

225

Începând de astăzi, 16 ianuarie, până la 31 martie, timișorenii care își plătesc taxele și impozitele vor beneficia de o reducere de 10%. Încă din prima zi, timișorenii s-au înghesuit să își achite datoriile. Până în jurul orei 11.00, peste 1.000 de persoane au venit să își plătească taxele. Astfel că nu au întârziat să apară și cozile. În sediul de la Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara coada făcută de oameni a fost de la ghișeu și până la ușa de la intrare. Oamenii au început să vină încă de la primele ore ale dimineții.
Persoanele vârstnice au fost primele prezente în fața ghișeelor. Unii dintre ei au stat mai bine de jumătate de oră la coadă. În ceea ce privește scăderea taxelor cu 10%, aceștia nu par foarte încântați și spun că acest lucru are loc în fiecare an.

”Ceea ce vedem acum nu este coadă. Este ca atunci când te duci vineri la cumpărături. Adevăratele cozi au fost în anul 2000, când am preluat instituția. Atunci șirul de oameni era pe patru rânduri și de două ori în jurul Primăriei. Pare a fi coadă, deoarece spațiul instituției noastre nu este foarte mare. Chiar dacă ar fi doar 10 persoane, tot ar părea că este multă lume. În a doua săptămână din luna ianuarie ne trec pe la ghișee aproximativ 3.500 de oameni, în fiecare zi. Putem să-i preluăm și nu se stă mult la coadă”, declară Adrian Bodo, director executiv al Direcției Fiscale din Timișoara.

Reaminitim faptul că taxele și impozitele au fost stabilite încă din 2016 de către consilierii locali. Dacă unele taxe au dispărut, altele prevăd un impozit mai mic. Totodată impozitul pe clădiri pentru persoane fizice a scăzut la cota de 0,08 la sută, de la 0,1 la sută, iar în ceea ce privește clădirile nerezidențiale se plătește doar 0,2 la sută, în loc de 0,6 la sută.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.