Timișorenii se pregătesc de reciclarea deșeurilor electrice! Participanții vor fi premiați cu electrocasnice. Află acum programul

734

Primăria Municipiului Timişoara continuă, şi în acest an, activităţile de parteneriat cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec pentru promovarea acţiunilor de colectare selectivă a deşeurilor din echipamente electrice şi electronice (DEEE) în municipiul Timişoara, precum şi acţiuni de educaţie, informare şi conştientizare a populaţiei în domeniul colectării selective a DEEE.

În vederea implementării acestor acţiuni, în cursul lunii octombrie 2016, în municipiul Timişoara se vor organiza două acţiuni de colectare a deşeurilor electrice şi electronice, în cadrul campaniei „Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!”, după cum urmează:
– 15 octombrie 2016 – partea de nord a municipiului Timişoara;
– 22 octombrie e 2016 – partea de sud a municipiului Timişoara;

Sâmbătă, 15 octombrie 2016, începând cu orele 10.00, va avea loc deschiderea punctelor de colectare în cartierele timişorene situate la nord faţă de Canalul Bega, iar în data de 22 octombrie 2016, la aceeaşi oră, va avea loc deschiderea punctelor de colectare în cartierele timişorene situate la sud faţă de Canalul Bega. Toţi locuitorii sunt aşteptaţi să depună aparatura electrică şi electronică veche sau defectă la punctele provizorii de colectare.

Activitatea de colectare DEEE se va derula în aceeaşi zi şi prin preluarea de la domiciliu, în cazul echipamentelor voluminoase. Pentru detalii despre campanie sau programarea transportului de la domiciliu, cetăţenii sunt invitaţi să sune la numerele de telefon 0751.302.114 şi 0800.444.800, de luni până sâmbătă, între orele 9.00 – 18.00.

În fiecare zonă se vor organiza puncte de colectare, în locaţii cunoscute locuitorilor din fiecare cartier în parte, organizate în instituţiile de învăţământ. Colectarea se va realiza între orele 10.00 – 17.00, la fiecare punct de colectare urmând a fi organizat un grup de voluntari care vor informa cetăţenii şi îi vor ajuta în preluarea aparaturii electrice şi electronice.

Toţi deponenţii vor putea participa la o tombolă cu premii şi vor avea şansa să câştige unul dintre cele 32 de premii constând în aparate electronice şi electrocasnice: 2 frigidere, 2 cuptoare cu microunde, 2 aspiratoare, 6 fiare de călcat, 8 cafetiere, 4 mixere şi 8 polizoare unghiulare. Tombola şi premierea elevilor voluntari vor avea loc pe data de 24 octombrie 2016, începând cu ora 10.30, în Sala de Consiliu a Primăriei Timişoara.

Cei interesaţi pot obţine informaţii suplimentare şi la telefon 0256-408366 şi pe site-ul www.rorec.ro.

”Contăm într-o largă participare a locuitorilor din municipiul Timişoara la această acţiune”, declară viceprimarul Timișoarei, Dan Diaconu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.