5.1 C
Timișoara
joi 2 ianuarie 2025

Timișorenii pot să respire ușurați! Seria de jafuri a luat sfârșit

Mai multe jafuri în serie s-au petrecut în ultimele 6 luni, în Timișoara. Au fost inregistrate în total 8 plângeri, în perioada aprilie – septembrie.

Este vorba despre simpli cetățeni care au rămas fără trotinete, biciclete, dar și două magazine din cate individul a furat.

Suspectul pentru jafuri este un bărbat de 42 de ani. El a fost prins de polițiști luni, 28 octombrie. După ce a fost prezentat în fața magistraților, bărbatul a fost arestat preventiv pentru furt calificat.


Iată ce au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Timiș

„La data de 28.10.2024, polițiștii Secției 2 Urbane sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au reținut un bărbat bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat.

În perioada aprilie-septembrie a acestui an, la nivelul subunității au fost înregistrate 6 plângeri referitoare la furtul unor trotinete și biciclete, precum și 2 plângeri privind sustragerea unor bunuri din incinta a două societăți comerciale din municipiul Timișoara.

În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii au reușit depistarea și identificarea persoanei bănuite de comiterea faptelor, respectiv un bărbat în vârstă de 42 de ani”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.


 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Iarna se va instala cu adevărat în Banat și în mare parte din țară. Anunțul ANM arată când vin primele ninsori în vestul țării

Cod portocaliu și galben de viscol. Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a anunțat precipitaţii, din noaptea de joi spre vineri şi până vineri seară, în...

Noul film inspirat din romanul „Dracula” apare în cinematografele din Timișoara

„Nosferatu (2024)” va avea premiera în cinematografele din Timișoara din 2 ianuarie. Filmul este un remake după celebrul film mut „Nosferatu: A Simphony of...

Citește și :