Timișorenii pasionați de selfie, invitați să se înscrie la ateliere creative de fotografie

364
selfie

Locuitorii din capitala Banatului pasionați de selfie, și nu numai, sunt invitați să se înscrie la o serie de ateliere creative de fotografie. Acestea au loc, în această lună, la Timișoara și Târgoviște în cadrul proiectului „Selfie altfel”, iar participarea este gratuită.

Atelierele se adresează publicului de orice vârstă, cu sau fără experienţă în domeniul fotografiei, interesat să cunoască şi să experimenteze o tehnică fotografică aproape uitată, fotografia cu stenopă/pinhole. În cadrul atelierelor va fi explorat fenomenul selfie, al fotografiei-autoportret şi al asocierii dintre imaginea personală şi imagini reprezentative în plan cultural, social, economic, cum sunt cele ale monumentelor istorice şi ale clădirilor de patrimoniu. Participanţii vor avea ocazia să-şi realizeze propriul aparat foto cu stenopă/pinhole. Materialele fotografice necesare realizării camerelor pinhole vor fi puse la dispoziţia participanţilor de către organizatori.

O a doua serie de ateliere de fotografie este programată pentru lunile mai şi iunie. La finalul proiectului „Selfie altfel” fotografiile realizate și aparatele pinhole confecționate vor fi prezentate în cadrul a două expoziţii itinerante, ce vor fi deschise la Timişoara, Târgovişte şi Bucureşti.

Atelierele din capitala Banatului se vor desfășura în zilele de 26 martie, 2 și 9 aprilie, la Cuib d’Arte.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.