Timișorenii, mai mult fără mască în centrul pietonal GALERIE FOTO

    125
    Regulile nu se respectă, forțele de ordine lipsesc din peisaj! Asta putem spune despre pandemia din Timișoara. Am pornit la o plimbare prin centrul orașului pentru a vedea dacă oamenii poartă sau nu mască. Poate mulți încă nu știu, dar în zona centrală și pe malurile canalului bega MASCA ESTE OBLIGATORIE, pe tot parcursul zilei.
    De când am intrat în Piața Victoriei am dat de oameni care nu purtau macă. Unii dintre ei o dăsuseră jos pentru a mânca, alții pentru a fuma sau pentru a vorbi la telefon. Erau mulți care nu o aveau deloc. Chiar și un vânzător ambulant din fața parcării stătea lejer, fără mască. Poliția? Nicăieri! Ne-am continuat drumul pe strada Alba Iulia, una dintre cele mai aglomerate alei din oraș. Și aici am găsit aceeași situație: puțini oameni cu mască.
    În Piața Libertății, mai puțin aglomerată ca de obicei, la fel, masca pare facultativă. Pe Vasile Alecsandri, o altă stradă foarte aglomerată, oamenii nu prea aveau nasul și gura acoperite. Și la fel este și în Piața Unirii. În tot periplu nostru nu am întâlnit niciun polițist, local sau național, și niciun jandarm, deși era o după-masă de marți.
    Iată textul deciziei Comitetului Județean Timiș pentru Situații de Urgență care impune purtatea măștii în centrul Tmișoarei:
    ”Pe întreg teritoriul județului Timiș rămâne instituită obligativitatea purtării măștii de protecție, pe toată perioada stării de alertă, în spațiile publice deschise, astfel încât să acopere nasul și gura, respectiv: pe o rază de 50 m de intrarea în perimetrul unităților de învățământ, în piețe comerciale, târguri, oboare, piețe de vechituri, piețe agroalimentare, zone de așteptare, cozi formate la intrarea în diverse instituții și societăți comerciale, stații de transport public, peronul gărilor, autogări, aeroport, în punctele de trecere a frontierei, exteriorul obiectivelor turistice, grădini de vară, festivaluri publice și private, evenimente culturale publice și private și manifestări publice, ceremonii religioase, slujbe și rugăciuni colective, în zonele de promenadă aglomerate incluzând centrele pietonale ale localităților și falezele (malurile râurilor) din interiorul localităților, parcările și zonele de agrement adiacente centrelor comerciale și mall-uri. Obligativitatea se instituie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani”.
    Totuși, polițiștii spun că în ultimele 24 de ore au dat 216 amenzi celor care nu purtau masca de protecție. Alte 39 de sanțiuni au fost date în trenuri și gări, pentru pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.