Timișorenii, imediat în stradă după ”bomba” aruncată de Tudorel Toader-video

773

Protest în Piața Victoriei din Timișoara. Oamenii au ieșit pe stradă imediat ce au auzit anunțul făcut de ministrul Justiției, Tudorel Toader, prin care acesta va cere demiterea șefei DNA, Laura Codruț Kovesi.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader a prezentat „Raportul privind activitatea managerială a DNA”. După prezentare, Tudorel Toader a și exprimat concluzia acestui raport.

DNA nu se identifică cu procurorul-șef al instituției. Prezentul raport împreună cu propunerea de revocare a procurorului șef va fi transmisă CSM și președintelui României. În temeiul prevederilor Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, declanșez procedura de revocare din funcție a procurorului-șef DNA”, a spus Ministrul Justitiei, Tudorel Toader.

_____________________________

Update 20.30: În Piața Victoriei sunt acum peste 100 de protestatari. Aceștia scandează lozinci precum „Nu vrem sa fim conduși de hoți! „si „Demisia!”. Timișorenii spun ca nu protestează pentru o persoană, ci pentru că este atacat întreg sistemul judiciar.

Protestul de la Timișoara este autorizat. Oamenii pot sta în piață până la ora 23.

Update 21.15: La Timișoara sunt peste 200 de oameni. Aceștia spun că vor ieși zilnic în stradă până când toți cei care atacă justiția își vor da demisiile.

În jurul orei 22, protestul s-a încheiat. Timișorenii sunt deciși sa iasă și mâine în stradă. Primăria a emis autorizație până la finalul lunii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.