Timișorenii care locuiesc pe cinci străzi stau, joi, fără apă caldă și căldură. Colterm a făcut anunțul cu doar câteva minute înainte de a opri furnizarea agentului termic.
„În vederea finalizării de lucrări aferente proiectului ‘Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană, Etapa II’ și pentru trecerea la noua rețea reabilitată, suntem nevoiți să întrerupem furnizarea apei calde și a încălzirii la PT 63, în ziua de joi, 9 decembrie, între orele 8-18. Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor: O. Goga, M. Labiș, Grofșoreanu, Călin Nemeș, C-tin Noica”, a transmis Colterm, joi, cu puțin înainte de ora 08:00.
La finalizarea lucrărilor poate apărea fenomenul de turbiditate pentru o scurtă perioadă de timp, de aceea Colterm recomandă evitarea folosirii apei în scopuri menajere până la limpezirea ei.